Zone din România unde găsim prețuri decente

Zone din România unde găsim prețuri decente
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

La acest mijloc de august, într-o perioadă în care se vorbește foarte mult despre prețurile mari ale vacanțelor în România, hotnews.ro a cerut sfatul a trei bloggeri de travel experimentați pentru a afla cum te poți bucura de concediu fără a ajunge în faliment.

Astfel, Laura și Sebi, consultanți în marketing turistic cu peste 430 de mii de urmăritori pe contul lor de Instagram, ”Călător în Bascheți”, atrag atenția asupra faptului că proprietarii de pensiuni practică prețuri cu 10-20% mai mici, pentru rezervările de luni până joi. Totodată, aceștia aleg mâncarea locală, optând pentru punctele gastronomice locale, de obicei mai ieftine decât restaurantele clasice.

La rândul său, Raul Dumitru, cu 108 mii urmăritori pe contul său de Instagram, recomandă rezervările făcute cu minimum două luni înainte, direct de la proprietar, dar și plecarea în grupuri organizate.

Nu în ultimul rând, Oana Grozavu consideră că în România suntem acasă, oriunde am merge, în timp ce suntem înconjurați de locuri care spun povești și oameni care transmit acele povești. Aceasta recomandă ca pentru experiențe cât mai autentice să se evite perioadele foarte aglomerate și să se opteze pentru începutul sau finalul sezonului, când lucrurile par mai așezate, temperaturile mai blânde și prețurile mai mici. 

În ceea ce privește destinațiile din țară unde se poate călători cu costuri decente, Laura și Sebi recomandă Ținutul Buzăului, zonă declarată Geoparc UNESCO, orașul de graniță Carei, din județul Satu Mare, un oraș mic, dar extrem de cochet și bine îngrijit, cu un castel superb, chiar în centrul orașului și un ștrand cu apă termală, dar și plaja din Sulina, o zonă protejată din Delta Dunării, cu puține baruri, multă liniște și zen.

Raul Dumitru completează lista cu zone din Maramureș, unde te poți caza în căsuțe de lemn recondiționate, lacul Colibița, cu multe cabane care se închiriază integral la prețuri corecte, dar și Munții Apuseni, cu multe posibilități de cazare, inclusiv bungalouri pentru 2-4 persoane, cu jacuzzi și ieșire la râu. Zona e ofertantă și din punct de vedere al activităților: drumeții la pas sau cu bicicleta, plimbare cu caiacul, rafting pe Crișul Repede, tiroliana în Cheile Turzii sau ski în sezonul rece.

În fine, Oana Grozavu încheie lista cu trei destinații perfecte pentru toamna lui 2023: Delta Dunării, Țara Făgărașului și Banatul Montan, îndeosebi Cheile Nerei, locuri fascinante, cu peisaje superbe, oameni calzi și primitori, dar și pentru măiestria pe care o dovedește natura.

Citit 743 ori Ultima modificare Duminică, 13 August 2023 17:35

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.