Oscilații mari de temperatură, în următoarele două săptămâni

Oscilații mari de temperatură, în următoarele două săptămâni
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Regimul termic prognozat pentru perioada 5-18 februarie va fi unul oscilant, de la o săptămână la alta, astfel încât se va trece de la maxime medii de 18-19 grade la valori chiar şi cu 15 grade mai scăzute. Aria precipitaţiilor va fi destul de extinsă, atât în primele zile ale acestei săptămâni, cât mai ales după data de 12 februarie, se menţionează în prognoza publicată, luni, de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

În Moldova, timp de o săptămână (5-12 februarie) se vor consemna valori medii ale maximelor cuprinse între 12 şi 18 grade. Mai târziu, vremea va intra într-un proces de răcire. Astfel, până la sfârşitul celei de-a doua săptămâni de prognoză, maximele vor scădea până spre valori medii în jurul a 2 grade. Valorile medii ale minimelor vor fi mult mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în intervalul 5-13 februarie, şi vor fi cuprinse între 1 şi 7 grade, apoi vor scădea treptat până la sfârşitul intervalului, spre -5 grade.

Probabilitatea de precipitaţii va fi ridicată în prima zi a intervalului şi, din nou, începând cu data de 13 februarie.

În Dobrogea, până luni, 12 februarie, valorile medii ale maximelor se vor încadra între 15 şi 17 grade, iar cele ale minimelor între 4 şi 9 grade. Ulterior, vremea se va răci, iar maximele vor scădea spre valori medii de 4-5 grade, în timp ce minimele ajung la -1 grad. Probabilitatea pentru precipitaţii va creşte începând cu data de 13 februarie.

Citit 637 ori Ultima modificare Luni, 05 Februarie 2024 16:20

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.