Referendumul lui Nicușor Dan, odată cu primul tur al prezidențialelor

Referendumul lui Nicușor Dan, odată cu primul tur al prezidențialelor
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Referendumul inițiat de primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a fost aprobat, luni, de Consiliul General al Municipiului București (CGMB). Acesta va avea loc pe 24 noiembrie, în ziua primului tur pentru alegerile prezidențiale.

"Dacă Parlamentul dă o lege prin care referendumul local se comasează cu alegerile naționale, cu primul tur al alegerilor prezidențiale, în acel moment nu va mai fi nevoie de birou electoral municipal. El va fi același cu biroul electoral municipal de la alegerile prezidențiale și în fiecare secție de votare vom avea o singură comisie și mai multe buletine de vot, turul întâi al alegerilor prezidențiale și aceste trei buletine de vot pentru referendumul nostru local. Dacă nu se întâmplă lucrul ăsta, primarii de sector vor trebui să găsească săli diferite sau să vadă dacă sala permite funcționarea a două comisii în aceeași sală și, bineînțeles, și costurile vor fi ceva mai mari pentru că toți oamenii ăștia trebuie plătiți conform legii și costurile vor fi suportate de primăria capitalei", spune Nicușor Dan.

Întrebat cum le explică bucureștenilor solicitările supuse referendumului, el afirmă: "Toți înțeleg că traficul din București depinde de cum s-a construit, iar dacă vorbim de chestiunea privind bugetele, o să facem tot efortul de a explica câți bani a avut fiecare din primăriile de sector și de ce, din acest deficit permanent de finanțare, Bucureștiul a ajuns la infrastructură să fie mult în urma orașelor din vestul țării. Deci e nevoie, dacă vrei să ai infrastructură corectă la nivelul Bucureștiului, dacă vrei să ai un mare spital nou, dacă vrei să extinzi transportul public... Pentru toate astea e nevoie de un buget în care să există bani pentru mari lucrări și nu să avem bugete disparate în care toată lumea face de toate și nu rămân bani pentru mari proiecte".

Consilierii generali de la PSD au propus o a treia întrebare, legată de înființarea de către Primăria Capitale a unei structuri care se ocupe de problematica drogurilor în municipiul București. Celelalte două întrebări ale referendumului local, propuse de Nicușor Dan, privesc împărțirea banilor care se strâng din taxele și impozitele bucureștenilor între Primăria Generală și primăriile de sector, respectiv, posibilitatea ca primarul municipiului București să emită autorizații de construire pe toată suprafața orașului, așa cum se întâmplă în toate capitalele europene.

Primarul general estimează că referendumul va costa în jur de 7 milioane de lei.

Citit 459 ori Ultima modificare Luni, 21 Octombrie 2024 22:23

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.