TVR propune o dezbatere cu toți candidații la prezidențiale
Foto: Inquam Photos / George Călin

TVR propune o dezbatere cu toți candidații la prezidențiale
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Televiziunea Română (TVR) va reflecta, din 28 octombrie, campania electorală pe toate posturile din portofoliu şi este dispusă să organizeze o dezbatere cu toţi cei 14 candidaţi la prezidenţiale, potrivit News.ro.

Campania electorală va fi reflectată pe toate posturile din portofoliul TVR, inclusiv la studiourile teritoriale, printr-o serie de programe special concepute, respectiv emisiuni de promovare electorală şi dezbateri, care vor acoperi subiectele de interes major, precum şi analize politice aprofundate, oferind posibilitatea de exprimare a punctelor de vedere ale tuturor candidaţilor, reprezentanţilor sau susţinătorilor acestora.

Emisiunile de dezbatere electorală - în care sunt discutate proiectele electorale şi subiectele de interes public legate de campania prezidenţială, cu participarea candidaţilor sau a reprezentanţilor acestora, precum şi a jurnaliştilor, analiştilor, consultanţilor politici şi a altor invitaţi, vor fi difuzate astfel: pe TVR 1, sub titlul „Punctul Critic - Tu votezi România”, luni - joi, ora 18.15, moderatori Ramona Avramescu şi Marian Voicu; pe TVR INFO, emisiunile: „Tu votezi România”, luni - joi, ora 10.00, moderator Marinela Mititelu şi „Tu votezi România”, luni - joi, ora 21.00, moderatori Loara Ştefănescu şi Ştefan Onică, Roxana Zamfirescu şi Claudiu Lucaci.

Posturile TVR Internaţional şi TVR Moldova vor prelua şi difuza emisiunile de promovare electorală şi dezbaterile de pe TVR 1 şi TVR INFO.

Prezentarea campaniei electorale la Televiziunea Română este gratuită.

Citit 499 ori Ultima modificare Miercuri, 23 Octombrie 2024 16:32

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.