Nicolae Ciucă și-a dat demisia din funcția de senator

Nicolae Ciucă și-a dat demisia din funcția de senator
Evaluaţi acest articol
(11 voturi)

Fostul lider al Partidului Național Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, și-a anunțat miercuri decizia de a demisiona din Senatul României. El nu a detaliat motivele care l-au determinat să ia această hotătâre.

"A sosit vremea să comunic public hotărârea de a-mi prezenta demisia din funcția de senator în Parlamentul României. Din respect pentru colegii mei liberali, este o decizie pe care am comunicat-o anterior conducerii PNL. Mi-ar plăcea ca acest gest să fie interpretat ca unul firesc, având în vedere că am ajuns în această funcție grație susținerii Partidului Național Liberal", a scris Ciucă, într-un mesaj publicat pe pagina lui de Facebook.

"Rămân un liberal convins, plasat ferm în zona de centru-dreapta. Voi susține întotdeauna inițiativa privată, democrația și familia, cu onestitate și decență, chiar dacă nu în lumina reflectoarelor, ci doar ca simplu membru PNL”, a adăugat el.

Nicolae Ciucă a fost premier al României (în perioada 2021-2023) și ministru al Apărării (în perioada 2019-2020). El este general în retragere și a fost şef al Statului Major în anii 2015-2019. Ciucă era senator în Parlamentul României, la al doilea mandat.

Citit 872 ori Ultima modificare Miercuri, 05 Februarie 2025 18:07

3 comentarii

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.