După validarea câștigării mandatului prezidențial, Nicușor Dan este obligat să renunțe la funcția de primar general al Capitalei. Conform legii, prefectul municipiului București are la dispoziție zece zile de la primirea demisiei pentru a constata vacantarea postului și a solicita Guvernului stabilirea unei date pentru alegeri parțiale.
Executivul este, la rândul său, obligat prin Codul administrativ să fixeze scrutinul în cel mult 90 de zile de la primirea solicitării.
”Data organizării alegerilor pentru funcția de primar se stabilește de către Guvern, la propunerea autorităților cu atribuții în organizarea alegerilor, pe baza solicitării prefectului. Acestea se organizează în termen de maximum 90 de zile de la expirarea termenului prevăzut la alin. (9) sau de la data pronunțării hotărârii instanței, în condițiile alin. (10)”, respectiv în termen de maximum 90 de zile de la data constatării oficial.” prevede articolul 160.
Actul normativ mai prevede că alegerile parțiale se desfășoară într-o singură zi de duminică, iar toate termenele procedurale din calendarul electoral se reduc la jumătate, pentru a accelera procesul.
Cine va fi interimar
Cel mai probabil, bucureștenii vor fi chemați la urne în această toamnă, în septembrie sau octombrie 2025. Până atunci, atribuțiile primarului general vor fi exercitate de unul dintre cei doi viceprimari: Adrian Vigheciu (PSD) sau Stelian Bujduveanu (PNL). În virtutea unei hotărâri adoptate la începutul anului de Consiliul General - susținută de majoritatea PSD-PNL - interimatul îi revine lui Adrian Vigheciu în cazul demisiei primarului.
Posibili candidați la Primăria Capitalei
Pe scena politică au apărut deja primele nume interesate de cursa pentru Primăria Generală, conturându-se premisele unei competiții intense în lunile următoare.
Înainte de victoria lui Nicușor Dan, Daniel Băluță, actualul primar al Sectorului 4, își anunțase intenția de a candida pentru Primăria Capitalei, la sfârșitul mandatului actualului edil.
De asemenea, fostul primar PSD, Gabriela Firea, actualmente europarlamentar, a declarat recent pentru AnchetaZilei.ro că ia în calcul să candideze la Primăria Capitalei, dacă Nicușor Dan va câștiga alegerile prezidențiale.