Moto:
„Când îi zăresc pe stradă/ mă-ntreb ca-ntâia oară:/
cum a putut un vultur/ să scoată pui de cioară?” (George Topârceanu)
(!) credeam că toate păsările vor să cânte –
trăgeam în ciori cu ouă de privighetoare –
însă, apoi, au început să mă-nspăimânte
când am văzut privighetorile că sunt
din ce în ce mai triste şi mai rare (!)
(!) m-am întristat şi m-am întors acasă –
pe apa sâmbetei dădusem arma –
un cor afon de ciori contemporane
mânca privighetori victorioase
într-un concert la monastirea din parma (!)