UPDATE Traian Băsescu revine la Cotroceni! Referendumul a fost invalidat

UPDATE Traian Băsescu revine la Cotroceni! Referendumul a fost invalidat
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

UPDATE - CC: Nu s-a întrunit cvorumul ca referendumul să fie valabil. Băsescu îşi reia atribuţiile

Curtea Constituţională a constatat, în hotărârea adoptată marţi, că procedura de organizare a referendumului a fost respectată, că nu s-a întrunit condiţia de cvorum pentru ca scrutinul să fie valabil şi menţionează că la data publicării deciziei în MO Traian Băsescu îşi reia atribuţiile.


Curtea Constituţională a decis, marţi, că referendumul din 29 iulie pentru demiterea preşedintelui este invalid, iar Traian Băsescu va reveni la Palatul Cotroceni.

Conform unor surse oficiale, decizia a fost luată cu 6 voturi la 3. Şedinţa de marţi a Curţii Constituţionale a durat mai puţin de trei ore.


Curtea Constituţională se va întruni, miercuri, la ora 10.00, pentru citirea hotărârii privind referendumul din 29 iulie. Anunţul a fost făcut de către preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean.


CITEŞTE ŞI:

Zegrean: CC a constatat că referendumul e valid în privinţa organizării, dar nu a fost cvorum

Mircea Toader, liderul grupului PDL din Camera Deputaţilor: „Salut reîntoarcerea lui Traian Băsescu la Cotroceni”

Peste 200 de persoane protestază în Piaţa Universităţii, după decizia Curţii Constituţionale  

Paul Ichim, senator PNL: „Mă tem că n-o să avem pace şi linişte!”  

 

Citit 1368 ori Ultima modificare Marți, 21 August 2012 14:38

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.