Peste 31.000 de angajaţi bucureşteni au avut procese cu angajatorii în 2012

Peste 31.000 de angajaţi bucureşteni au avut procese cu angajatorii în 2012
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Peste 31.000 de angajaţi bucureşteni au avut procese cu angajatorii în acest an, 4.200 de companii private sau instituţii publice fiind acţionate în instanţă de către proprii salariaţi, care de cele mai multe ori au cerut drepturi băneşti sau au contestat decizii de concediere.

Clubul de Drept Social - Costel Gîlcă a realizat un top al litigiilor de muncă din perioada 1 ianuarie- 31 decembrie 2012, înregistrate la Tribunalul Bucureşti şi Tribunalul Ilfov.

În urma analizei datelor s-a constatat că, în acest an, la cele două instanţe au fost 15.059 de procese privind relaţiile de muncă, în care 31.097 de angajaţi au avut litigii cu angajatorii.

De asemenea, 4.200 de angajatori au fost parte în aceste litigii, 60 la sută dintre aceştia fiind din mediul privat şi 40 la sută instituţii publice.

Iniţiatorii analizei cred că numărul mare de instituţii publice implicate în litigii de muncă este cauzat de reducerea cu 25 la sută a salariilor bugetarilor şi de concedierile care au avut loc în sectorul public.

De altfel, 2.504 de angajatori instituţii publice au fost daţi în judecată pentru recuperarea unor drepturi salariale, în această situaţie fiind şi 1.269 de angajatori privaţi.

Pentru contestarea deciziilor de concediere au fost chemaţi în instanţă 823 de companii private şi 271 de instituţii publice.

De asemenea, aproape 700 de angajatori, 458 privaţi şi 220 de stat, au dat în judecată angajaţii pentru acţiuni de răspundere patrimonială.

Contestarea calculului CAS, contestarea unor decizii de sancţionare, plata asigurărilor sociale, contestarea unor acte sau conflictele de competenţă au constituit alte motive pentru care angajaţii şi angajatorii s-au întâlnit în instanţă.

Citit 701 ori Ultima modificare Miercuri, 28 Noiembrie 2012 14:47

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.