Proiectul de reabilitare a Curţii Domneşti din Suceava a fost avizat de Ministerul Culturii

Proiectul de reabilitare a Curţii Domneşti din Suceava a fost avizat de Ministerul Culturii
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Proiectul de reabilitare a Curţii Domneşti din Suceava, conceput de autorităţile locale împreună cu firma spaniolă Arena, a fost avizat de către Ministerul Culturii, urmând ca finanţarea să fie asigurată cu fonduri europene, a anunţat, miercuri, primarul Sucevei, Ion Lungu. Acesta a spus, într-o conferinţă de presă, că în bugetul local pentru 2013 vor fi prevăzute fonduri pentru realizarea documentaţiei şi promovarea spre finanţare a proiectului de reabilitare a Curţii Domneşti cu fonduri ale Uniunii Europene, prin acelaşi program prin care se reabilitează Cetatea de Scaun.

El a afirmat că întregul proiect a fost avizat de către Ministerul Culturii şi este cel mai important după cel de refacere a Cetăţii de Scaun, fiind definitivată astfel reabilitarea zonei centrale a municipiului.

Studiul de fezabilitate pentru acest proiect a fost conceput gratuit de firma spaniolă Arena, iar lucrările vor costa aproximativ 17 milioane de euro, din care 9 milioane de euro lucrări de construcţii-montaj.

Curtea Domnească va fi pusă în valoare prin realizarea unei construcţii din sticlă, în formă de U, care va folosi zidurile actuale şi păstrează arhitectura medievală, urmând ca acest spaţiu să fie şantier arheologic vizitabil, dotat cu utilităţi pentru turişti, sală de recepţie, expoziţie permanentă, sală pentru expoziţii temporare, dar şi un centru de studii medievale.

Citit 736 ori Ultima modificare Miercuri, 20 Februarie 2013 13:28

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.