Guvernul vrea ca pensiile militare recalculate să fie plătite la nivelul anterior doar din 2014

Guvernul vrea ca pensiile militare recalculate să fie plătite la nivelul anterior doar din 2014
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Guvernul a avizat favorabil proiectul legislativ privind plata pensiilor militare recalculate la nivelul din decembrie 2010, dar cu condiţia ca legea să fie aplicată din ianuarie 2014, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale. Proiectul legislativ a fost depus în luna martie la Parlament de către mai mulţi deputaţi şi senatori, printre care Gabriel Oprea, Corneliu Dobriţoiu şi Radu Stroe.

În forma depusă de Parlament, proiectul prevede că pensiile militare sau revizuite, ale căror cuantumuri sunt mai mici decât cele cuvenite pentru luna decembrie 2010, să fie plătite totuşi în cuantumul cuvenit pentru acea lună.

Actul normativ stabileşte că plata în acest cuantum va fi efectuată începând cu luna următoare celei în care intră în vigoare această lege.

Surse oficiale au declarat însă, marţi, că Guvernul a avizat favorabil acest proiect legislativ, dar cu condiţia ca legea să fie aplicată din ianuarie 2014.

Decizia a fost luată după ce premierul Victor Ponta a declarat, luni, că Guvenul nu are în acest moment resurse pentru a acoperi suma de 8 milioane de lei lunar reprezentând pierderi ale militarilor la calcularea pensiilor, el arătând că această sumă ar putea fi găsită eventual din ajustări în bugetele de pensii ale ministerelor.

Citit 909 ori Ultima modificare Marți, 16 Aprilie 2013 15:50

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.