STUDIU/ Peste 85% din români spun că nu reuşesc să se descurce cu salariul pe care îl au

STUDIU/ Peste 85% din români spun că nu reuşesc să se descurce cu salariul pe care îl au
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Peste 85% dintre români afirmă că nu reuşesc să acopere permanent chelutielile lunare din salariu şi mai puţin de jumătate dintre ei spun că se încadrează în salariu destul de des, potrivit unui studiu comandat de Provident Fnancial România şi realizat de Novel Research.

Mai mult de 7% din cei 1.000 de respondenţi afirmă că nu reuşesc niciodată să se încadreze în veniturile lunare din salarii, 15% obţin rar această performanţă, iar 34% au luni în care le ajung banii din salariu, dar şi multe luni în care nu sunt suficiente aceste venituri.

Aproape 30% dintre români cheltuiesc rar mai mult decât câştigul lunar din salarii, iar aproape 15% susţin că se încadrează întotdeauna în veniturile lunare.

Pe de altă parte, o treime dintre respondenţii la studiu economisesc în fiecare lună, iar aproape un sfert pun bani deoparte când au în plan o investiţie pentru confortul personal, jumătate dintre aceştia preferând întâi să economisească şi apoi să cheltuiască bugetul disponibil.

Românii acordă atenţie sporită cheltuielilor zilnice, 80 dintre consumatori urmărind evoluţia bugetului personal, deşi doar 13,5% ţin o evidenţă scrisă a veniturilor şi cheltuielilor.

Puţin peste 10% spun că nu se îndatorează, iar o treime dintre românii care au datorii pun acumularea lor pe seama lipsei de cunoştinţe aprofundate cu privire la gestionarea bugetului şi a datoriilor.

Studiul mai relevă că 7 din 10 români resimt datoriile ca pe un disconfort psihic, dar peste două treimi dintre cei chestionaţi spun că gradul personal de îndatorare nu reprezintă un motiv de îngrijorare, aceştia fiind convinşi că vor găsi cea mai bună soluţie pentru a-şi reechilibra bugetul.

Citit 665 ori Ultima modificare Miercuri, 25 Septembrie 2013 15:33

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.