Premierul Ponta anunţă că hotărârea Rompetrol este finalizată şi va fi aprobată/ România va încasa 200 de milioane de dolari

Premierul Ponta anunţă că hotărârea Rompetrol este finalizată şi va fi aprobată/ România va încasa 200 de milioane de dolari
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Hotărârea care aprobă memorandumul convenit cu Rompetrol este finalizată, pe baza observaţiilor primite de la ministerele Finanţelor şi Justiţiei, şi va fi aprobată, miercuri, de Guvern, a anunţat premierul Victor Ponta.

Potrivit memorandumului, statul va încasa 200 milioane dolari prin răscumpărarea de către compania de stat KazMunaiGaz din Kazahstan a unui pachet de 26,69% din acţiunile Rompetrol Rafinare.

De asemenea, KazMunaiGaz, acționarul majoritar al Rompetrol, promite să înființeze un fond care va investi în proiecte din domeniul energetic.

Premierul Victor Ponta i-a cerut săptămâna trecută ministrului delegat pentru Energie, Constantin Niţă, să pregătească, împreună cu Ministerul Justiţiei, un proiect de act normativ prin care Guvernul să aprobe memorandumul cu Rompetrol, spunând că vrea să salveze compania şi imaginea ţării faţă de investitori.

Citit 649 ori Ultima modificare Miercuri, 22 Ianuarie 2014 13:47

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.