Premierul Ponta cere sesizarea CSM pentru declaraţiile preşedintelui Băsescu privind ARESTĂRILE
Foto: Foto: cotidianul.ro

Premierul Ponta cere sesizarea CSM pentru declaraţiile preşedintelui Băsescu privind ARESTĂRILE
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Premierul Victor Ponta i-a cerut ministrului Justiţiei să sesizeze Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) în cazul preşedintelui Traian Băsescu, arătând că a văzut declaraţia acestuia prin care spune că "a oprit arestările în perioada campaniei electorale, dar le dă drumul la arestări după".

Solicitarea i-a fost adresată ministrului Justiţiei, Robert Cazanziuc, în şedinţa de guvern, în faţa presei.

"Avem o economie care performează, avem relaţii internaţionale foarte bune, trebuie să avem şi o justiţie cu adevărat independentă. Am văzut declaraţia preşedintelui Băsescu prin care spune că a oprit arestările în perioada de campania electorală, dar le dă drumul la arestări după. Cred că e o declaraţie iresponsabilă, ca multe altele, dar vă rog, domnule ministru, să sesizaţi Consiliul Superior al Magistraturii. Dacă nici asta nu este o intervenţie brutală în justiţie... Eu cred, în primul rând, că e o minciună, nu cred că preşedintele Băsescu poate să oprească arestări în campanie sau în necampanie, dar simplul fapt că preşedintele statului afirmă asemenea lucruri legate de campania electorală şi de arestările de la DNA cred că trebuie sancţionat", a spus Ponta.

Premierul a arătat că prin sesizarea CSM vrea să fie transmis un semnal foarte clar că nici preşedintele, nici un alt om politic nu poate să oprească sau să dea drumul la arestări şi că justiţia funcţionează nu pe criteriul campaniilor electorale, ci pe cel al aflării adevărului şi respectării legii.

Citit 821 ori Ultima modificare Marți, 20 Mai 2014 13:09

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.