Gata... eu mă duc la domnişoara
din trecutul sfânt... (încă prezent)...
să-ţi aduc parfum, frumoasă doamnă,
cel mai scump şi fin pe continent!
Nu-i departe, fac doar o clipită,
chiar îmi pare cum că nici nu plec!...
Ce respect şi ce viteză are
dorul/gândul meu de codobelc!
Uite... sunt acolo (!) printre dealuri,
prin poghiazuri... uite, am ajuns...
nu mai cred că mi se pare, doamnă,
când aici (!) nimica nu-i ascuns!
Când aici (!) e totul în vedere,
pe vedere, la vedere... cum
să nu văd strigând cea domnişoară
delicată/plină cu parfum?
Cum să-mi pară nopţile prea calde
şi să-mi pară zilele prea reci
când aici (!) e-acasă, pur şi simplu,
printre licurici şi codobelci?...
Gata... mă întorc, frumoasă doamnă,
din trecutul (încă viu) în sat...!...
Ţi-am adus un fir de levănţică,
uite... să nu zici că n-am plecat!
