Te rog să-mi aduci o scrisoare acum,de-acolo, de-atuncea,de când mă jucam cu şotronul pe drum, cu zmeul şi crucea!!!Te rog să-mi aduci o scrisoare, te rog,de-atunci, de la mama,să văd cât mai am şi mai dau (ne)noroc, şi poate-mi iau samace mult am pierdut prin plecare aici,n-acest strâmb departe,în care…
Stau de mult în gară, din secunda zero.../ ceasurile parcă merg invers şi mint,trenul întârzie, vine şefa gării/ îmbrăcată-n negru şi abia vorbind:nu mai am bilete pentru viaţa asta,/ strângeţi-vă mâna şi plecaţi acum, unde fiecare ştie că-l aşteaptă/ începutul altui fără capăt drum!n-am nici pentru moarte... toată astă lume/…
(!) închid ferestre, ochi, sfărâm oglinzi, zic hocus-pocus... şi mă văd atuncea,între adânc şi nalt... şi-astfel aud:„acum sărută-ţi steaua şi fă-ţi crucea,acum aşează-ţi gândul pe curatşi sufletul aşterne-l pe tipsie,acum ascultă-ţi inima şi dă-isă-ţi poarte trupul până-n veşnicie” (!)(!) deschid ferestre, ochi, repar oglinzi,zvârl hocus-pocus... şi mă văd acuma,între nimic…
şi vocile nopţii mă smulg/ din somn şi m-aruncă la vulg,iar vulgul mă smulge din vis/ şi-mi scrie pe aripi "închis"!e timpul să plec dintr-acest/ perfid simulacru celest,e timpul să plec şi s-ajung/ în mijlocul punctului lung,adică în inima cui/ nu poţi şi nu vrei să nu-i spuide ce ai…
Parcă nici salcâmii nu mai pot/ da de ştire păsărilor careplămădesc misterul în cuibare,/ c-am rămas prizonier la nord!N-are cine-mi ţine de urât,/ cine-mi pune ceai în călimară,cine-mi scrie a ultima oară/ primul lied la timp, măcar atât!N-are cine-mi spune: te salut,/ omule, să ştii că nu se poate,peste tot…
nu las nici o urmă-n urmă,/ tot şterg, nu vreau să se ştiec-am furat o clipă albă/ dintr-o neagră veşnicieşi-am umplut-o cu nimicuri,/ amăgiri şi balivernecu minciuni (ne)vertebrate/ şi scălâmbăieli moderne...până când biata secundă/ a spus că nu mai suportăclocotul din carotidă/ şi îngheţul din aortănu mai las nimica-n urmă,/…
În spaţiul plin cu paralele dreptemă simt stingher, mă simt urât, mă simt murdar...până şi steaua mi-i urâtă, mi-i murdarăşi nu-mi mai dă lumină perpendicular!În spaţiul plin cu paralele dreptenu sunt nici sfânt, nici drac, nici tot şi nici nimic,plătesc tribut unui principiu fără suflet,nu râd, nu plâng, nu strig...…
M-aş sinucide (moartea zâmbeşte foarte frumos)dar mă înving ideile lui tata!Tata a mers (până la moarte şi înapoi) pe josşi netezind cărarea luminii cu lopata!Naiv, ca pe o târfă am alungat (din vis)filozofia şarpelui de casă!Iov rătăcit departe de rouă, m-am aprins...dar nu fac nici lumină... şi sunt şi umbră…
pe marginea aceasta a locului acelae marginea aceea a locului acesta -nu se aude nimeni şi nu se vede nimeni,celestul stă-ntr-o doară şi tace cu celestanimic-nimic n-arată c-a fost şi-o să mai fievreun suflet al mişcării în sine, pentru sine -şi nici o fulgerare de gând ori ipotezănu răscoleşte starea,…
la noapte, acolo, pe valea din sus,/ când luna răsare, te-aştept să vorbim poezii şi să-mi dai/ cireşe amare!!! din vocile nopţii, şi multe şi dulci/ cuvinte-or să vină ca nişte secrete din care-am tot smuls/ atâta lumină!!! şi-am dat şi la alţii, mereu, cât au vrut,/ să vadă cum…
la deal, tot la deal, că la vale-i târziu,/ nu vrea să ne vadă – la capăt, acolo, pe culme-am să fiu/ cu doamna livadă !!! cu doamna livadă, aceea, de-atunci,/ de-o samă cu mine – aveam şapte taine şi zece porunci.../ şi zile puţine !!! aveam ochii mari şi…
ridică mâinile la cer şi începe să (nu) plângă: ce noapte adâncă şi ce lumină înaltă – şi aici şi acolo e tot partea cealaltă a visului despre taica şi despre muma, a gândului că atuncea şi acuma înseamnă totuna chiar dacă răsare sau nu răsare luna, chiar dacă lebăda…
Stau la mormântul amăgirii/ şi-mi număr sufletul mărunt:doi-trei, cinci-şase, nouă-zece.../ o fi mai bine să m-ascundşi să las naibii toate cele/ trecute (zilnic) pe răboj?o fi mai bine să las naibii/ viaţa şi moartea pe daiboj? O fi mai bine să-mi tai pofta/ la vraja cestui dulce surd şi orb…
eu te respect, figura mea de stil, de sanchi şi de treflă, te contemplu ca pe-un uric de samă, strict-secret, ascuns într-o firidă dintr-un templu şi căutat cu patimă şi sârg, de când s-a pus istoria pe cale, visat, râvnit, râs, plâns de cavaleri, de regi, de împăraţi, de haimanale…
AŞA (la mormântul lui Alec Mihai – hodinească-se în Pace!)
Scris de Ion Zimbru Miercuri, 04 Martie 2020
te-ai dus, bătrâne hâtru şi cuminte. te-ai dus...şi ai lăsat singurătatea fără matale. până la capăt am să-mi aduc aminte cum te vedeam şi te auzeam pe deal şi pe vale, cum trebăluiai prin grădină şi prin ogradă şi pe toate coclaurile pe care le-ai sfinţit cu sapa, nu cumva…
la deal şi la vale, prin sângele tău, mă simt un titanic de-o viaţă întreagă – şi caut, şi caut...şi încă nu văd nimic temător – toţi se uită şi pleacă departe de mijlocul tău majestos, departe de marginea ta luminoasă, de sufletul tău blând şi drept şi curat, de…
şi dinspre „tot” asculţi întruna:/ „sunt eu... ştii cine... îţi trimit tot ce visezi fără oprire,/ de la-nceput, frumos, curat, tot ce râvneşti fără prihană,/ cum sanctitatea unui schit, cum lacrima de adâncime/ când stele proaspete (nu) cad !!!” şi-ţi pare floare la ureche/ să tot pândeşti, să tot aştepţi,…
se apropie. din toate părţile se apropie.sunt multe. puzderie. nu lipseşte nici una.se apropie dinspre demonic? dinspre divin?nu ştiu. dar vin toate într-una şi întruna!!!sunt acasă. în patrie. în toată ţara, adică.sunt naţionalist pe deasupra şi pe dedesubt.dar nu-mi pun sârmă ghimpată la margine.nu pot să fiu nici în/frânt şi…
am astă clipă... o păstrez întruna, ca pe-un secret curat, ca pe-un odor - e PRIMA... celelalte sunt murdare - s-o am atuncea, când va fă să mor!!! am astă clipă... o ascund în suflet - numai acolo-i locul cel mai sfânt - în rest, e destrămare şi minciună, timp…
Acum nu-mi mai trebuie minte.../ şi pun numai sufletu-n joc! Nimic nu mai stă la-ndoială.../ şi totul e simplu şi pur:/ nu am pentru ce să mai caut,/ nu am pentru ce să mai rog, nu-i nimeni să dea sau să ceară/ n-acest mic şi mare-mprejur! Şi dacă nu-i nimeni,…
Te rog să intri, Înălţimea Ta - mi-i sufletul deschis pentru primire, n-ascund nimic, totu-i ş-aici ş-acum, să-ţi placă negreşit, să te admire, să-ţi mulţumească până în pământ şi până-cer... aşa... să-ţi mulţumească fiindcă ai bătut atâta drum, să-mi dai aiastă clipă fără mască, să-mi iei din vis, din suflet…
CLIPA URMĂTOARE (pentru profesorul Mihai Androne - La Mulţi Ani!)
Scris de Ion Zimbru Marți, 25 Februarie 2020
LUMINĂ SINGURĂ... LUMINĂ aşa de caldă şi aşa de rece, spune-mi - în clipa următoare - cine mai trebuie să vină, cine mai trebuie să plece pentru a fi continuare a vieţii şi a morţii laolaltă, fără tăgadă şi de o potrivă pe drumul dintre cântecul de leagăn şi până…
vreau să te văd...şi nu pot să adorm de-atâta şi atâta AŞTEPTARE, dar te visez – cu ochii mari, deschişi – în viaţa şi în moartea următoare, aşa, ca şi cum n-ai fi fost oricând fir scump, de borangic, de levănţică, lumină călăuză-n cercul trist al VEŞNICIEI CU VITEZĂ MICĂ…
vezi RAZA ceasta? eu sunt CERCUL ei – predecesor al ARIEI CELESTE, unde concretul mişună abstract, unde abstractul dă concretul PESTE, adică dincolo – uitându-mă de-aici ori de acolo – ce mirare tristă când văd şi-aud – jur pe tot lungul meu – că-n UNIVERS „dincoace” NU EXISTĂ !!! vezi…
