Viaţa liberă

Viaţa liberă

Adversari accesibili pentru România la EURO 2024

Duminică, 03 Decembrie 2023 15:00 | Publicat în SPORT
Echipa națională de fotbal a României și-a aflat, sâmbătă, adversarele de la turneul final al Campionatului European din 2024, care se va disputa în Germania, în perioada 14 iunie - 14 iulie. "Tricolorii" au fost repartizați în Grupa E, alături de Belgia, Slovacia și câștigătoarea barajului dintre Bosnia - Ucraina şi Israel - Islanda.România va debuta pe 17 iunie, la Munchen, în partida cu câștigătoarea barajului. Următorul meci ne va aduce în față cea mai importantă e ...

Pensiile din decembrie nu vor întârzia

Luni, 04 Decembrie 2023 11:51 | Publicat în Regional
Toate pensiile din sistemul public vor fi achitate până pe 15 decembrie, a declarat preşedintele Casei Naţionale de Pensii Publice, Daniel Baciu, precizând că nu vor exista întârzieri din cauza zilelor libere din acest weekend. "O parte din bani, o sumă substanţială, aproximativ 50% din cuantumul pensiilor pe decembrie, i-am virat deja Poştei Române încă de săptămâna trecută. Vom mai face plăţi după 4 decembrie, astfel încât oamenii să primească banii la timp", a spus ...

Serviciul Român de Informații caută studenţi

Luni, 04 Decembrie 2023 11:51 | Publicat în CARIERE
O delegație a Serviciului Român de Informații (SRI) va prezenta, marţi, 5 decembrie, în aula "Alexandru Ioan Cuza" a Universității "Dunărea de Jos" din Galați (intrarea din strada Domnească nr. 111) oportunitățile de carieră din cadrul instituției. Întâlnirea cu ofiţerii SRI, care se adresează atât angajaților Universității, cât și studenților, va începe la ora 14.00 şi se va derula pe parcursul a trei ore. ...

Trei gălăţeni, anchetaţi pentru înşelăciune

Marți, 05 Decembrie 2023 11:08 | Publicat în JURIDIC
Trei bărbaţi din Galaţi sunt anchetaţi pentru înşelăciune, după ce au postat anunţuri conform cărora construiesc cabane, au luat banii şi nu au finalizat lucrarea. Ancheta este instrumentată de poliţiştii din Cluj, care au primit, la începutul lunii noiembrie, o reclamaţie de la un bărbat din judeţ. "La data de 6 noiembrie, poliţiştii au fost sesizaţi de către un bărbat din comuna Măguri-Răcătău despre faptul că pe 31 octombrie, în baza unui anunţ publicitar postat ...

O nouă expoziție Mircea Cojocaru, la Tecuci

Luni, 04 Decembrie 2023 13:21 | Publicat în CULTURA
Galeria "Helios" a Bibliotecii "Ștefan Petică" din Tecuci a găzduit, marți, 28 noiembrie 2023, vernisajul expoziției "Simfonia formelor", realizate de pictorul tecucean Mircea Cojocaru. Expoziția cuprinde 30 de tablouri, printre cele mai apreciate de publicul prezent fiind "Flautist", "La mandolină", "Mândrețe", "Pasiune", "Pasărea de vis", "Maternitate", "Grația balerinei".Mircea Cojocaru s-a născut în satul Coasta Lupei, din comuna Nicorești. A frecventat ca student audient curs ...

Patru lectori de limbi străine la Facultatea de Litere

Vineri, 29 Decembrie 2023 15:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Pe lângă limbile engleză și franceză, studenții de la Facultatea de Litere din cadrul Universităţii "Dunărea de Jos" din Galaţi pot studia, în acest an universitar, elemente de limbă și cultură italiană, turcă și chineză. Lectorul de italiană Carla Alexia Dodi este la Galaţi pentru al doilea an consecutiv, după ce a mai predat la Universitatea "Al. I Cuza" din Iași și la Universitatea din Cairo (Egipt). Cursurile de limbă, cultură și civilizație turcă sunt predate de ...

S-a întâmplat pe 4 decembrie

Luni, 04 Decembrie 2023 00:00 | Publicat în CALENDAR
1131 - Încetează din viaţă OMAR KHAYYAM (n. 1048), poet, filosof, matematician, astronom persan.1679 - Încetează din viaţă THOMAS HOBBES (n. 1588), filosof britanic.1855 - Se inaugurează "Şcoala de mică chirurgie" la Spitalul "Mihai Vodă" din Bucureşti. Fondator: Carol Davila.1864 - Domnitorul Alexandru Ioan Cuza a promulgat Codul penal.1875 - Se naşte RAINER MARIA RILKE (m. 1926), scriitor austriac.1883 - Se naşte NICOLAE CARTOJAN (m. 1944), istoric literar, membru al Acad ...

Carnet cultural 4 decembrie 2023

Luni, 04 Decembrie 2023 00:00 | Publicat în CULTURA
ExpozițiiMuzeul de Artă Vizuală - Expoziția "Dimensiuni", a Otiliei Boeru.Sala "Nicolae Mantu" a Galeriilor de Artă - Expoziția de pictură şi desen "Secvenţe", semnată de Lavinia Antonia Coşovliu.Casa Artelor - Expoziţia "Artă pentru suflet", a sculptorului Gheorghe Nour.Muzeul de Istorie şi Lapidarium - Expoziţia foto-documentară "Maria Tănase - 110 ani de la naştere", "Repere arheologice la Dunărea de Jos", "Civilizația tradițională din sudul Moldovei", "Ambient româ ...

Meteo 4 decembrie 2023

Luni, 04 Decembrie 2023 00:00 | Publicat în UTILE
Astăzi, cerul va fi înnorat dimineață, dar se va însenina după-amiază. Temperatura aerului va atinge valoarea maximă de 3 grade Celsius, iar pe timpul nopții, mercurul în termometre va coborî până la circa -3 grade Celsius. Sunt 3 la sută șanse de precipitații. Vântul va atinge o viteză de până la 6 kilometri pe oră. Presiunea atmosferică va oscila în jurul valorii de 769 mm coloană de mercur, iar umiditatea relativă va atinge 64 la sută. (Informaţii preluate din surse ...

Prognoza meteo pentru ultima lună a anului

Duminică, 03 Decembrie 2023 11:00 | Publicat în EVENIMENT
Meteorologii estimează că în ultima lună a anului temperaturile vor fi uşor mai ridicate decât cele normale pentru decembrie. În săptămâna 4-11 decembrie, valorile termice vor fi uşor mai coborâte decât cele specifice, în cea mai mare parte a ţării. Regimul pluviometric va fi uşor excedentar în regiunile sud-estice, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.În săptămâna 11-18 decembrie, temperaturile medii vor fi apropiate de cele normale p ...
Pagina 63 din 306