
Mariana Constandache
A crescut numărul ucrainenilor care au cerut protecție
Miercuri, 22 Februarie 2023 20:30 | Publicat în SOCIETATE
Numărul de refugiați raportat de autoritățile gălățene pentru ultimele 24 de ore a continuat să scadă, sub pragul de 600 de persoane. Poliția de Frontieră Galați a transmis că cel mai mare flux, de 404 refugiați, s-a înregistrat prin vama de la Galați, în timp ce pe la Oancea au intrat în țară 185 de ucraineni. Astfel, 589 este numărul total de refugiați ajunși în județul nostru în ultimele 24 de ore, cu 75 mai puțini decât în intervalul precedent. Oamenii sosiți ...
Polițiștii locali își măresc lefurile ca să fie mai motivați
Miercuri, 22 Februarie 2023 22:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Între 100 și 500 de euro este majorarea de care vor beneficia, începând cu luna februarie a acestui an, polițiștii locali din Galați.
Ca efect al creșterii nivelului salariului minim brut pe țară, intrată în vigoare de la 1 ianuarie, dar și pentru că polițiștii plătiți din bugetul local ”sunt expuși pericolelor și corupției”, iar prinderea infractorilor îi expune unor riscuri ridicate, pe masa Consiliului Local va ajunge joi, 23 februarie, proiectul de hotărâre prin ...
Unde sunt amplasate radarele
Joi, 23 Februarie 2023 00:00 | Publicat în TRAFIC
Astăzi, 23 februarie, radarele vor fi amplasate, în municipiul Galați, pe străzile Stadionului, Prelungirea Brăilei și Calea Prutului. Șoferii care au drum în județ vor fi monitorizați, pe DN 25, în zona localităților Piscu și Umbrărești, iar pe DJ 251, radare vor fi la Smârdan și Cuza Vodă. Pe DE 581, un radar va fi prezent pe raza localității Priponești. ...
Centrul Galațiului rămâne joi fără apă
Joi, 23 Februarie 2023 09:00 | Publicat în UTILE
Sute de consumatori casnici, instituții publice, magazine și restaurante nu vor avea apă potabilă joi, 23 februarie, din cauza unor lucrări de modernizare care se fac la rețeaua de alimentare aferentă stăzilor Domnească, Eroilor și Gării. Societatea Apă-Canal a anunțat că operațiunile de reabilitare vor impune sistarea alimentării în intervalul orar 8,00 - 24,00 pentru:- blocurile de la Parfumul Teilor: A, B, C, C1, D, E, bloc A1, blocul Miorița;- sediul cotidianului „Viața ...
Sute de ucraineni au stat la coadă în vămile gălățene
Marți, 21 Februarie 2023 17:40 | Publicat în SOCIETATE
Numărul de refugiați raportat de autoritățile gălățene pentru ultimele 24 de ore a continuat să scadă, sub pragul de 700 de persoane. Poliția de Frontieră Galați a transmis că cel mai mare flux, de 489 de refugiați, s-a înregistrat prin vama de la Galați, în timp ce pe la Oancea au intrat în țară 175 de ucraineni. Astfel, 664 este numărul total de refugiați ajunși în județul nostru în ultimele 24 de ore, cu 37 mai puțini decât în intervalul precedent. Oamenii sosiț ...
Unde sunt amplasate radarele
Miercuri, 22 Februarie 2023 00:00 | Publicat în TRAFIC
Astăzi, 22 februarie, radarele vor fi amplasate, în municipiul Galați, pe străzile Drumul de Centură, Domnească și Basarabiei. Șoferii care au drum în județ vor fi monitorizați, pe DN 25, în zona localităților Șendreni și Tudor Vladimirescu, iar pe DJ 251, radare vor fi la Smârdan și Slobozia Conachi. Pe DE 581, un radar va fi prezent pe raza localității Munteni. ...
Sevil Shhaideh, fost ministru PSD al Dezvoltării, achitată definitiv în dosarul Belina
Marți, 21 Februarie 2023 15:51 | Publicat în JURIDIC
Sevil Shhaideh, fostul ministru PSD al Dezvoltării în Guvernul Ponta, a fost achitată definitiv, marți, în dosarul Belina, în care fusese trimisă în judecată de DNA pentru abuz în serviciu, precizează Hotnews.ro.Decizia a fost luată de Curtea de Apel București, care a menținut hotărârea pronunțată în aprilie de tribunal, fiind modificat doar temeiul în baza căruia a fost adoptată această decizie - dacă la tribunal a fost invocat art. 16 alin. 1 lit. b) din Codul de proced ...
Bățul nu are întotdeauna două capete
Miercuri, 22 Februarie 2023 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Ce bine ar fi dacă în relația cetățean-stat ar funcționa principiul reciprocității! Adică, dacă statul poate și chiar te execută în condițiile în care nu îți onorezi obligațiile de contribuabil, la fel să facă, cu rezultate efective și concrete, și cetățeanul, când instituțiile statului dau chix în a-i satisface cerințele ori, mai mult, în a-i proteja viața și sănătatea.
Teoretic, cetățeanul nemulțumit are la îndemână pârghii felurite să atace lipsa de r ...
Galațiul, sub Cod Galben de vânt
Marți, 21 Februarie 2023 14:49 | Publicat în UTILE
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare de tip Cod Galben de vânt pentru marți, 21 februarie, valabilă în Modova, Muntenia, Dobrogea și pe alocuri în Transilvania. În intervalul cuprins între orele 10,00 - 22,00, în sudul, centrul și estul țării vor fi intensificări ale vântului, cu rafale de 55 până la 65 km/h. Vântul va bate și mai puternic în nordul Moldovei și în sudul Transilvaniei, unde va atinge viteze cuprinse între 75 și 85 km/h. ...
Șeful mercenarilor Wagner acuză conducerea armatei ruse de înaltă trădare
Marți, 21 Februarie 2023 14:27 | Publicat în Război în Ucraina
Evgheni Prigojin, patronul grupului paramilitar privat Wagner, i-a acuzat marţi pe ministrul apărării Serghei Şoigu şi pe şeful Statului Major al armatei ruse Valeri Gherasimov de acțiuni care echivalează cu înalta trădare, relatează Reuters și Agerpres, citate de Hotnews.ro„Este deja o încercare de a distruge armata privată Wagner, fapt comparabil cu trădarea de patrie. Între timp, armata privată Wagner continuă să fie angajată în bătălia sângeroasă pentru Bahmut ...