Ovidiu Amălinei

Ovidiu Amălinei

Trump vs Biden, ziua cea mai lungă!

Luni, 02 Noiembrie 2020 19:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Cu o zi înaintea alegerilor prezidenţiale din SUA, preşedintele în exerciţiu, republicanul Donald Trump, va face luni un adevărat tur de forţă în speranţa de a răsturna cifrele din sondaje, care îl plasează pe rivalul său democrat Joe Biden în poziţia de favorit, relatează AFP.Într-o Americă extrem de polarizată, pe un fundal marcat de anxietate din cauza epidemiei de COVID-19 în plină recrudescenţă, fostul om de afaceri de 74 de ani continuă să prezică un "val" republ ...

Autorităţile din Nisa cer eradicarea ”islamo-facismului”

Joi, 29 Octombrie 2020 21:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Trei persoane au fost ucise, dintre care cel puţin una decapitată, joi la Nisa, în sud-estul Franţei, în timpul unui atac cu cuţitul comis în interiorul unei biserici catolice, potrivit unor surse din poliţie, care au anunţat că autorul atacului a fost reţinut, transmite AFP.Două persoane, un bărbat şi o femeie, au fost ucise în biserica în stil neogotic Notre-Dame, iar o a treia, grav rănită, a murit într-un bar din apropiere unde se refugiase, a declarat pentru AFP aceeaşi ...

Franţa, în stare maximă de alertă teroristă

Joi, 29 Octombrie 2020 22:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Poliţiştii au împuşcat mortal un bărbat în localitatea Montfavet, în apropiere de oraşul Avignon, din sudul Franţei, după ce acesta ameninţase trecătorii cu o armă, a declarat poliţia, care a confirmat relatările apărute anterior în mass media, transmite Reuters. Potrivit postului de radio francez Europe 1, bărbatul ar fi strigat ''Allah Akbar''. Incidentul a avut loc la doar câteva ore după un atac cu cuţitul comis în interiorul unei biserici din Nisa, unde trei persoane ...

Trump, nicio şansă de a fi ales... în Europa

Miercuri, 28 Octombrie 2020 16:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Dacă preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, ar încerca să fie reales într-o ţară din Uniunea Europeană, nu ar avea aproape nicio şansă, arată un sondaj publicat miercuri de cercetători din Germania. Candidatul democrat la Casa Albă, Joe Biden, ar întruni în statele europene circa 45 la sută din voturi, arată studiul respectiv, citat de dpa.Conform studiului realizat de Fundaţia Bertelsmann, circa 38 la sută din cetăţenii UE nu ar vota pentru niciunul din cei doi candida ...

După Mahomed, caricatură cu Erdogan în Charlie Hebdo

Miercuri, 28 Octombrie 2020 17:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Turcia va lua toate măsurile juridice şi diplomatice necesare ca reacţie la publicarea în săptămânalul satiric francez Charlie Hebdo a unei caricaturi cu preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, a declarat miercuri Directoratul pentru comunicaţii al preşedinţiei turce, informează Reuters şi AFP. ''Poporul nostru nu trebuie să se îndoiască de faptul că vor fi făcuţi toţi paşii juridici şi diplomatici necesari privind caricatura în cauză. Bătălia noastră împotriva acest ...

Execuţia bugetului general consolidat

Joi, 29 Octombrie 2020 05:00 | Publicat în ECONOMIE
Mai mult de jumătate din deficitul înregistrat în primele nouă luni ale anului, respectiv 37,12 miliarde de lei (3,51 la sută din PIB), reprezintă sumele lăsate în mediul economic prin facilităţi fiscale, investiţii şi cheltuieli excepţionale adoptate pentru combaterea efectelor epidemiei de COVID-19, informează Ministerul Finanţelor Publice. În primele nouă luni ale anului 2020, execuţia bugetară indică un deficit bugetar de 67,27 miliarde de lei (6,36 la sută din PIB), de ...

Industria, activitate economică de bază

Joi, 29 Octombrie 2020 11:00 | Publicat în ECONOMIE
Industria a reprezentat anul trecut cea mai semnificativă activitate economică din Uniunea Europeană în funcţie de producţia generată, reprezentând 19,7 la sută din valoarea totală brută adăugată, iar statele cu cel mai ridicat procent au fost: Irlanda (35 la sută), Cehia (29,2 la sută), Slovenia (27 la sută), Polonia (24,7 la sută), Slovacia (24,5 la sută), Germania (24,3 la sută) şi România (24,1 la sută), arată datele publicate miercuri de Eurostat. Celelalte activită ...

Terminalul multimodal, prima etapă, a treia licitaţie ratată

Joi, 29 Octombrie 2020 00:03 | Publicat în ANALIZĂ
Licitaţia pentru atribuirea lucrărilor la terminalul multimodal din portul Galaţi - Etapa 1 – „Modernizarea infrastructurii portuare”, investiţie evaluată la 102,7 milioane de lei, cu fonduri CEF, s-a soldat cu un nou eşec. Deşi au fost firme interesate de acest proiect, nici un constructor nu a venit cu o propunere până pe 26 octombrie, data limită de depunere a ofertelor. După cum v-am informat în paginile ziarului nostru, realizarea unui terminal multimodal în portul Gala ...

Peste 12.000 de gălăţeni nu au loc de muncă

Miercuri, 28 Octombrie 2020 00:02 | Publicat în ECONOMIE
Rata şomajului la nivel naţional a ajuns, în septembrie, la 3,26 la sută, în uşoară scădere faţă de luna precedentă (-0,02 la sută), dar în creştere (+0,4 la sută) faţă de luna martie, când s-au făcut simţite efectele pandemiei de coronavirus, potrivit datelor Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM). Judeţul Galaţi înregistra, în septembrie, una dintre cele mai ridicate rate ale şomajului din ţară, de 6,33 la sută. Dincolo de procente, numărul ...

Cea mai neagră zi de la începutul pandemiei. Peste 100 de morţi de COVID într-o singură zi

Marți, 27 Octombrie 2020 21:00 | Publicat în EVENIMENT
În cursul zilei de marți au fost raportate 4.724 de cazuri noi de COVID-19, din 28.876 de teste efectuate. Crește numărul morților - 104 români au murit din cauza infecțiilor cu coronavirus, cel mai mare număr de decese de la începutul pandemiei. La terapie intensivă sunt internați 824 de pacienți COVID. Până marţi, 27 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 217.216 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 155.630 de pacienți au fost declar ...
Pagina 529 din 934