
Ovidiu Amălinei
Ucraina și SUA, exerciții militare în Marea Neagră
Luni, 28 Iunie 2021 22:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Ucraina şi SUA încep luni un exerciţiu implicând 30 de ţări în Marea Neagră şi în sudul Ucrainei, în pofida apelurilor Rusiei de a anula aceste manevre, relatează Reuters. Exerciţiul Sea Breeze 2021 intervine după o creştere a tensiunilor între NATO şi Moscova.
Rusia a anexat Crimeea în 2014 şi pretinde că este teritoriu rusesc, dar peninsula este recunoscută la nivel internaţional ca parte a Ucrainei.
Ambasada Rusiei la Washington a cerut săptămâna trecută anularea e ...
Macron și Le Pen, eșec în alegerile regionale din Franţa
Luni, 28 Iunie 2021 20:45 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Francezii au ignorat din nou urnele, duminică, 27 iunie 2021, în turul al doilea al alegerilor regionale, marcat de un eşec al extremei-drepte conduse de Marine Le Pen şi al formaţiunii lui Emmanuel Macron, permiţând stângii şi dreptei să revendice o dinamică nouă, cu zece luni înainte de alegerile prezidenţiale, comentează AFP.
Circa două treimi din cele aproximativ 48 de milioane de alegători nu au participat la vot, mai puţin decât săptămâna trecută, ceea ce a marcat u ...
Cele mai bune rezultate ale Combinatului din 2008 până acum
Marți, 29 Iunie 2021 10:00 | Publicat în ECONOMIE
Combinatul siderurgic Liberty Galați a înregistrat, în primele trei luni ale acestui an, cele mai bune rezultate trimestriale din 2008 până în prezent, potrivit datelor comunicate de companie.
”Compania a raportat rezultate solide pentru trimestrul încheiat la 31 martie 2021: o cifră de afaceri de 1,77 miliarde de lei (359 milioane de euro) și EBITDA (profit operațional înainte de scăderea amortizărilor, dobânzilor și impozitul pe profit) de 256 milioane de lei (52 milioane d ...
Volkswagen, pregătiri de tranziție
Luni, 28 Iunie 2021 03:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Constructorul auto german Volkswagen va înceta să mai vândă automobile echipate cu motoare cu ardere internă în Europa în 2035, pe măsură ce va face tranziţia la vehiculele electrice, însă în SUA şi China această tranziţie se va face la o dată ulterioară, a declarat unul din membri consiliului de administraţie de la Volkswagen, Klaus Zellmer, transmite Reuters. Cu toate acestea, până în 2050, cel mai târziu, întreaga flotă de autovehicule Volkswagen ar urma să fie neutr ...
Codași la studii superioare
Luni, 28 Iunie 2021 04:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Anul trecut, 41 la sută din populaţia UE cu vârsta între 25 şi 34 de ani avea studii superioare complete, România fiind pe ultimul loc în Uniunea Europeană la nivelul de educaţie terţiară, arată datele Eurostat. În coada clasamentului se mai află Italia (29 la sută), Ungaria (31 la sută), Bulgaria şi Cehia (ambele cu 33 la sută), iar cel mai ridicat nivel al învățământului terțiar se întâlnește în Luxemburg (61 la sută), Irlanda şi Cipru (ambele cu 58 la sută), Lit ...
Industria alimentară din Marea Britanie, fără mână de lucru
Luni, 28 Iunie 2021 05:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Din abatoare şi până la restaurante, sectorul alimentar din Marea Britanie se confruntă în prezent cu o provocare semnificativă: lipsa mâinii de lucru, transmite Bloomberg. Industria alimentară britanică, deja afectată de un deficit de personal din cauza Brexitului şi pandemiei, este acum forţată să lucreze la capacitate maximă, pe măsură ce sunt eliminate restricţiile. Procesatorii de carne sunt însă forţaţi să reducă producţia din cauza unui deficit de şoferi care per ...
Planurile naționale de relansare, extremă urgență!
Luni, 28 Iunie 2021 06:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Liderii europeni au făcut un apel pentru o implementare rapidă a planurilor naţionale de relansare, destinate să facă economiile mai verzi şi mai digitale, în condiţiile în care primul lot de 12 astfel de scheme urmează să primească finanţare de la UE începând de luna viitoare, transmite Reuters.
Toate cele 27 de state membre UE ar urma să primească bani de la Mecanismul european de relansare, o schemă în valoare de 800 miliarde de euro, sub formă de granturi şi împrumutur ...
Încasări din impozitul pe salarii și venit
Luni, 28 Iunie 2021 08:00 | Publicat în ECONOMIE
Încasările din impozitul pe salarii şi venit au totalizat 12,05 miliarde de lei în perioada ianuarie - mai 2021, consemnând o creştere de 25,9 la sută (an/an), informează Ministerul Finanțelor. Rezultatul a fost obținut pe fondul unei majorări de 199,3 la sută a încasărilor din Declaraţia unică, de +48,6 la sută a încasărilor din impozitul aferent pensiilor, respectiv de +23,6 la sută a impozitului pe dividende. Totodată, veniturile din impozitul pe salarii au sporit cu 13,9 ...
Peste 8 miliarde de lei, impozit pe profit
Luni, 28 Iunie 2021 09:00 | Publicat în ECONOMIE
Încasările din impozitul pe profit au însumat 8,01 miliarde de lei în primele cinci luni ale acestui an, în creştere cu 16,1 la sută (an/an), potrivit Ministerului Finanțelor Acest avans a fost determinat de principala componentă - încasările din impozitul pe profit de la agenţii economici, cu o dinamică pozitivă de 20,6 la sută (an/an). De asemenea, încasările nete din TVA au înregistrat 29,47 miliarde de lei în primele cinci luni ale anului curent, în creştere cu 46,6 la s ...
Deficit de 26,1 miliarde de lei la bugetul general consolidat
Luni, 28 Iunie 2021 10:00 | Publicat în ECONOMIE
Deficitul bugetului general consolidat a urcat la 2,29 la sută din Produsul Intern Brut (PIB) după primele cinci luni al acestui an, de la 1,81 la sută din PIB la sfârşitul lunii aprilie, potrivit datelor de Ministerul Finanţelor. Deficitul bugetar, în sumă de 26,18 miliarde de lei, este, însă, în scădere comparativ cu soldul negativ consemnat în aceeaşi perioadă a anului trecut, de 3,68 la sută din PIB. "Acest rezultat a fost realizat în condiţiile în care în perioada ianuar ...