Corb la corb nu scoate pensia din buzunar

Vineri, 01 Decembrie 2023 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Curtea Constituţională a României a decis, marţi, că pensiile foştilor şi actualilor parlamentari reprezintă un drept legal, aşa că acestea rămân în vigoare, după ce legislativul le eliminase în luna iunie. Drept urmare, cei 843 de parlamentari beneficiari îşi vor reprimi inclusiv indemnizaţiile din urmă, sistate după adoptarea legii. Cele mai mari astfel de pensii sunt de circa 10.000 de lei lunar, incomparabil mai reduse decât cele ale "specialilor" din magistratură, care ...
Aproximativ 20 de taximetriști gălățeni au manifestat, marți, în fața Palatului Administrativ, în continuarea seriei de proteste care au avut loc în ultimele luni și care au ca principală revendicare abrogarea documentelor legislative care reglementează transportul alternativ de persoane în România (platformele Uber și Bolt) - OUG 49/2019 și Legea 204/2019. O delegație a protestatarilor a fost primită de subprefectul Veronica Macri, căreia i-au transmis oficial doleanțele lor ...