Biserica lui Adam Movilă aşeaptă fonduri de şase ani

Sâmbătă, 04 August 2012 00:00 | Publicat în CULTURA
Vestigiile bisericii lui Adam Movilă, sfinţită în 1652, au fost descoperite în 2006 * De atunci, nu s-a făcut nimic, iar situl se deteriorează pe zi ce trece Situl arheologic de la Mănăstirea „Adam”, comuna Drăguşeni, judeţul Galaţi, aşteaptă din anul 2006 să intre într-un program de restaurare şi conservare. Atunci, o echipă de constructori - săpând în preajma aşezării monahale de la Adam pentru a construi câteva chilii - a descoperit în inima pământului tem ...
  Consilierii judeţeni gălăţeni şi-au însuşit, în ultima şedinţă în plen, execuţia bugetară pe 2011. Bugetul iniţial al bugetului local al Consiliului Judeţului Galaţi a fost aprobat la sfârşitul lunii ianuarie 2011, dar pe parcursul exerciţiului bugetar, acesta a fost modificat, ca urmare a rectificărilor bugetului de stat şi a rectificărilor interne. Aşa se face că la sfârşitul anului 2011 s-a înregistrat o realizare de 94,1 la sută a încasărilor veniturilo ...
  Retras la ultima şedinţă ordinară de pe ordinea de zi, proiectul de hotărâre privind alocarea unor sume din fondul de rezervă bugetară pentru înlăturarea efectelor calamităţilor naturale produse de căderile masive de zăpadă şi de viscol în unele unităţi administrativ-teritoriale, va reveni mâine în atenţia aleşilor judeţeni. Proiectul, iniţiat de preşedintele CJ, va suferi şi modificări faţă de forma propusă la sfârşitul lunii aprilie. Nu vor mai fi dirij ...
Dacă anul trecut aleşii locali au împărţit 1.105.000 de lei la 36 de lăcaşuri de cult, anul acesta au fost mai generoşi cu cele sfinte. Suma alocată pentru construirea şi repararea bisericilor a ajuns la 1.250.000 de lei. Fondurile au fost împărţite la 44 de biserici, printre care şi Biserica Penticostală Emanuel, Biserica Reformată sau Biserica de Rit Vechi. Cele mai mari sume - 85.000 de lei - au ajuns la Biserica Sf. Ioan Botezătorul, Sf. Vasile şi Vovidenia. Consilierul l ...

10.000 de lei pentru serile de poezie Antares

Luni, 09 Aprilie 2012 00:00 | Publicat în CULTURA
Nu mai puţin de 10.000 de lei au fost alocate de la bugetul local pentru organizarea Festivalului Internaţional “Serile de Poezie Antares”, editia a XIV-a, în perioada 30 mai - 3 iunie 2012. Primăria a răspuns astfel Fundaţia Culturale “Antares” care a solicitat sprijin financiar în acest scop. Manifestarea va include colocvii, mese rotunde, un atelier – experiment literar, precum şi tradiţionalul concurs. ...
Judeţul Galaţi, alături de Bacău, Buzău, Caraş-Severin, Dolj, Iaşi, Mehedinţi, Neamţ şi Vrancea, va primi fonduri pentru decontarea combustibililor utilizaţi la recentele acţiuni de deszăpezire. Suma totală acordată de Guvern celor nouă judeţe este de 1,055 milioane lei (aproximativ 245.000 de euro). La Galaţi vor ajunge 70.000 de lei. Guvernul a mai acordat, săptămâna trecută, judeţului nostru, suma de 2,13 milioane de lei, pentru acţiunile de îndepărtare a zăpezii. ...

Stadiul absorbţiei fondurilor europene

Vineri, 10 Februarie 2012 00:00 | Publicat în ECONOMIE
Absorbţia efectivă a fondurilor europene în România ajuns la 1,211 miliarde de euro, ceea ce reprezintă 6,3 la sută din alocarea pentru obiectivul convergenţă, potrivit datelor furnizate de Ministerul Afacerilor Europene. Pe de altă parte, ministrul Leonard Orban a precizat că din fondurile structurale şi de coeziune alocate pentru perioada 2007-2013 (19,21 miliarde de euro), până la sfârşitul lunii ianuarie s-au contractat 67 la sută, adică aproximativ 12,8 miliarde de euro. Pl ...

Milioane de euro neaccesaţi în Regiunea Sud-Est

Vineri, 30 Decembrie 2011 10:48 | Publicat în ECONOMIE
În urma reluării plăţilor UE către România, alte 200 de milioane de euro vor intra în conturile diferitelor autorităţi contractante până la finele anului, la nivelul întregii ţări. În acest context, la final de an, Agenţia de Dezvoltare Regională Sud-Est, prin coordonatorul biroului judeţean Galaţi, Cristian Ochiu (foto), a făcut un bilanţ al stadiului implementării programelor operaţionale în regiune. Am aflat astfel că doar 68 la sută din banii ce puteau fi cheltuiţ ...
Pagina 24 din 24