Maria-mi şopteşte că-i ostenită de atâta viaţă, de atâta nuntă, de atâta supărare, de atâta timp şi de atâta vreme...şi că vrea să se hodinească! Să se hodinească! Dacă-i nevoie, pot să-i şi des/cânt de leagăn şi de legănare! Dacă trebuie, pot s-o leagăn pe picioare! Dacă trebuie, pot să-i recit cele mai frumoase poezii de dragoste, pot să-i aduc aminte cele mai minunate clipe din viaţa şi din moartea cuplurilor romantice absolute!...Sigur că da! N-o văd, dar ...

(!) sub ochiul Resemnării, necruţător şi calm, văd Liniştea...şi-o caut în Taina unui Psalm al Lacrămii trimise spre-adâncul meu mărunt, din naltul VEȘNICIEI pe care n-o ascund de-a lungul ori de-a latul vreunei vorbe goale, pe care-o duc în Crâşme şi o duc şi-n Catedrale, o duc şi în ISPITĂ, şi-n braţe...şi-n CUVÂNT îi caut LOC de LEAGĂN pe veci...din când în când (!)   (!) sub ochiul Resemnării, sever şi dinadins, aud şi văd Surpare continuă-n Cuprins, surp ...

Încet-încet, nemaipomenit de încet, începe să se vadă şi să se audă cum se lasă seara următoare! Seara de duminică, adicătelea! Maria, încă în rochie de nuntă, se uită la mine şi-mi spune că vrea să se îmbrace în rochia „civilă”! Şi zice, ca şi cum n-aş şti, că trebuie să se dezbrace, mai întâi! N-am nimic împotrivă! Şi mai zice, ca şi cum n-aş şti, că nu trebuie să mă holbez când se dezbracă şi se îmbracă! Iarăşi nu am nimic împotrivă! Mă d ...

Moto:„Nadir latent! Poetul ridică însumarea/ de harfe resfirate ce-n zbor invers le pierzi/ şi cântec istoveşte: ascuns, cum numai marea,/ meduzele când plimbă sub clopotele verzi!” (Ion Barbu – Joc secund) De ce trăieşti gândindu-te că moridevreme sau târziu sau totdeauna?că ţi se face silă, uneori,de cum răsare şi apune lunaindiferentă, rece la urâtşi la frumos şi la eternitate?Nu-i mai uşor să fii, numaidecât,nepăsător la cele ne/curate,la toate cele sfinte ş ...

Tăcere lungă. O oră. Două ore. Trei ore. Apoi, ca şi cum toate au un capăt de început, dar şi de sfârşit, Maria-şi continuă destăinuirea: „Mârlanul nu a stat nici măcar la dezgătirea miresei, aşa de zor îi era să dispară cu banii! Şi toată lumea de la nuntă m-a căinat! Toată lumea din partea mea! Că cei din partea lui ţin cu el! Cică aşa-mi trebuie, dacă mi-i gândul la tine! Că toţi ştiau când şi cum mi-ai cerut mâna! Şi toţi credeau că eu am să mă dau ...

(!) dacă ai şti cât/cum a fost să-mi pară răucă am pierdut tot ce era blând şi frumoscând ai plecat spre mai demult, unde mai suntpăsări şi sălcii şi FÂNTÂNI CU GURA-N JOS (!)(!) spre mai demult, şi mai demult, tocmai atunci,tocmai acolo, unde „când” n-are trecut –şi nici eu n-am şi nici tu n-ai nimic, nimic –tocmai atunci, când „unde” n-are început (!)(!) mă uit din urmă cum te pierzi şi cum încetintri-ntr-o casă, într-un bulgăre de lut,intri-ntr-o piat ...

Da...întorc privirea, mă întorc pe tot...nu, n-am năluciri...e Maria, e mireasa! E mireasa nunţii care s-a auzit şi nu se mai aude! E încă în rochia de nuntă! Oare ce caută la ora asta, pe urmele mele, în inima cestei păduri? Oare de ce nu-i în „civil”? Oare l-a părăsit pe haplea-mire? Oare l-a lăsat baltă pe tămâios? Oare a  venit după mine să-şi repare greşeala şi să rămânem împreună? Şi oare de ce-i înlăcrămată? Nici n-am curaj s-o întreb! Se opreşte ...

Şi ne dădea câte o turtă/ de grâu, secară sau mălai, şi ne spunea la fiecare:/ cum o păstrezi, aşa o ai!   Şi ne dădea câte o palmă/ ruptă din dragoste sau rai, şi ne spunea la fiecare:/ cum o păstrezi, aşa o ai!   Şi ne dădea câte o vacă/ la iarbă pe picior de plai, şi ne spunea la fiecare:/ cum o păstrezi, aşa o ai!   Şi ne dădea câte o carte/ cu zmei şi logofeţi şi crai, şi ne spunea la fiecare:/ cum o păstrezi, aşa o ai!   Şi câte-o lacrim ...

Dumnezeule...tu chiar mi-ai luat noaptea de sub tălpi, din ochi, din suflet şi din gând! Tu chiar ai început să faci dimineaţă! Întunericul se crapă! Se crapă de ziuă, cum zic oamenii zilelor şi nopţilor din totdeauna! Se crapă de lumină în inima pădurii! Dar inima nu se opreşte! Cum să se oprească inima pădurii? Nu poţi, Dumnezeule, să faci una ca asta, să laşi să se crape inima pădurii! Nu poţi, chiar dacă nu am găsit şi nu am tăiat lemne pentru scară! Ce pot s ...

Şi într-o ziuă am să-ţi zic ceva frumos şi pur şi simplu: nu cumva singurătatea să se mai întâmple în mijlocul răbdării care-ţi împle cărări şi drumuri cu amărăciune de rege resemnat...şi nici nu spune! Şi într-o ziuă am să-ţi spun că nu se-ntâmplă veşnicia cum vrei tu când stai la geam şi crezi ţi se pare ce vezi şi-auzi răspuns la întrebare: de unde până unde se mai poate strâmba dreptatea-ntr-o singurătate! Şi într-o ziuă am să-ţi spun că „da� ...