Gălăţeanul Constantin Dobre, fost maistru instructor în învăţământ, cere de ani buni să i se recunoască şi lui calitatea de revoluţionar pe care a probat-o cu martori, trimiţând dosare peste dosare şi judecându-se chiar în instanţă. Primul care a intrat în sediul fostului Comitet Judeţean de Partid, actuala Prefectură, în ziua de 22 decembrie 1989, la „ora 12 şi 14-16 minute, oră la care fostul prim secretar Carol Dina a părăsit sediu[l], luând-o la stânga prin cu ...
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaţilor Cătălin Jalbă şi Gabriel Vechiu, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită. Cei doi, angajaţi ca agenţi în cadrul Poliţiei Municipiului Brăila, aveau ca atribuţii supravegherea şi controlul normelor de circulaţie pe drumurile publice. Pe data de 16 august, Jalbă şi Vechiu au oprit o maşină cu numere de Galaţi, iar la controlul ...
Europarlamentarul Adrian Severin a fost trimis în judecată de procurorii DNA, care îl acuză de luare de mită şi trafic de influenţă, după ce ar fi acceptat să primească 100.000 de euro pentru a depune amendamente în comisiile de specialitate ale PE, în sprijinul intereselor unor presupuse firme. Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) arată, în actul de sesizare a instanţei, că în perioada decembrie 2010 - martie 2011, europarlamentarul Adrian Severin a acceptat p ...
Marinela Dobrea, fosta directoare de la Protecţia Copilului, se va judeca la Înalta Curte abia anul viitor, începând cu 23 ianuarie.Aceasta este ultima instanţă la care se mai poate schimba ceva în acest dosar de corupţie. Dacă Tribunalul i-a condamnat pe inculpaţi la pedepse cu suspendare, la amenzi, mergând într-un caz chiar şi pe achitare, Curtea de Apel Galaţi s-a dovedit a fi mult mai dură, Marinela Dobrea fiind condamnată la patru ani de puşcărie cu executare. Fiica sa, R ...

GALAŢIUL CONTRAATACĂ! Luptă acerbă pe insolvenţa Oţelului

Miercuri, 10 Iulie 2013 00:00 | Publicat în SPORT
Duelul este purtat de jurişti, iar specialiştii în materie din Galaţi încearcă să dejoace planul acţionarilor clubului de a avea administrator judiciar din Bucureşti Pe rolul Tribunalului Bucureşti, mâine este termen de judecată în dosarul înregistrat pe 4 iulie de acţionariatul Fotbal Club Oţelul SA, prin care se solicită intrarea în insolvenţă. Însă, faţă de faza iniţială, când societatea care administrează activitatea echipei de fotbal Oţelul Galaţi era singur ...
Din campioana de acum doi ani se alege praful, proprietarii clubului au declanşat procedura de intrare în insolvenţă! Ieri, la Tribunalul Bucureşti, Fotbal Club Oţelul SA şi-a inregistrat dosarul cu numărul 23900/3/2013 pentru a intra în insolvenţă, conform legii 85 din 2006, articolul 27 aliniat 5, prin care se cere judecare în regim de urgenţă în termen de 5 zile în camera de consiliu, fără citarea părţilor. Acţionarul majoritar al Fotbal Club Oţelul SA este compania Th ...
În dosarul fostului şef al Inspectoratului Teritorial de Muncă, Ionel Petrea, judecătorul va lua o decizie abia marţea viitoare, în ceea ce priveşte solicitarea de suspendare a ordinului prin care a fost demis de ministrul Muncii. După cum se ştie, Petrea s-a adresat magistraţilor cu mai multe cereri: suspendarea ordinului, anularea acestuia şi reintegrarea în funcţia deţinută, solicitând şi despăgubiri materiale şi morale pentru că a fost concediat.Potrivit magistraţilor, d ...

Condamnat la 18 ani de puşcărie după ce şi-a recunoscut crima

Sâmbătă, 01 Iunie 2013 09:00 | Publicat în JURIDIC
Chiar dacă şi-a recunoscut crima, un gălăţean a primit ani grei de puşcărie, judecătorul taxându-l dur pentru că a luat o viaţă. Viorel Oiţă şi-a ucis unchiul cu o furcă. Pentru asta, a fost arestat şi, de curând, Tribunalul Galaţi i-a dat 18 ani de puşcărie, chiar dacă bărbatul a ales calea recunoaşterii. De regulă, inculpaţii merg pe această variantă, oferită de lege, tocmai pentru ca să primească o pedeapsă cu o treime mai mică decât li s-ar cuveni. Magistra ...
Pe 28 mai, Tribunalul Galaţi a obligat societatea să depună într-un cont o cauţiune de peste patru milioane de lei, care reprezintă 15 la sută din costul serviciilor furnizate de CET şi neachitate Aleşii locali au astăzi pe ordinea de zi aprobarea bugetului Apaterm, societate pentru care s-a cerut din nou în justiţie intrarea în faliment. Reprezentanţii Electrocentrale susţin că planul de reorganizare a Apaterm nu a fost respectat, plus că societatea nu şi-a achitat facturil ...
Dosarul afacerii „curcan şi caş la bacalaureat” a ajuns la Curtea de Apel pe 26 aprilie, urmând să se judece „atacul” celor nemulţumiţi de condamnări. În februarie, fostul director al Liceului „Dunărea”, Ion Viorel şi fosta inspectoare de fizică, Camelia Negoiţă, au fost condamnaţi cu suspendare la cinci luni, respectiv, un an de închisoare. Decizia a fost a Tribunalului, care a anulat şi diplomele obţinute prin presupusele fapte de corupţie. Cei doi sunt acuzaţi d ...
Pagina 15 din 18