A dat mită ca să scape de o contravenţie

Vineri, 30 Martie 2018 07:30 | Publicat în JURIDIC
A vrut să scape de o contravenţie şi s-a ales cu dosar penal. Este isprava unui moldovean, care a fost depistat, în trafic, transportând ţigări de contrabandă. Bărbatul a vurt să le ofere mită poliţiştilor de frontieră care l-au oprit în trafic, pentru a scăpa de amendă, dar oamenii legii au sunat la Direcţia Generală Anticorupţie. În urma denunţului, ofiţerii Serviciul Judeţean Anticorupţie (SJA) Galaţi, sub coordonarea procurorului specializat din cadrul Parchetului ...
"Creşterile succesive ale veniturilor din Sănătate trebuie să coincidă cu eradicarea flagelului numit şpagă sau plic", atrage atenţia fostul ministru al Sănătăţii, Vlad Voiculescu, pe pagina sa de Facebook. "Dincolo de bulibăşeală creată de doamna Olguţa&Co. în sistemul sanitar şi de noile inechităţi create de legislaţia proastă promovată de PSD-ALDE, creşterile succesive ale veniturilor din acest domeniu trebuie să coincidă cu eradicarea flagelului numit şpagă ...

Anchetat după ce a oferit 700 de lei mită unui polițist

Sâmbătă, 10 Martie 2018 16:25 | Publicat în EVENIMENT
Ofițerii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție (D.G.A.) - Serviciul Județean Anticorupție (S.J.A.) Galați, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați, au prins în flagrant o persoană în timp ce oferea 700 de lei unui polițist. Persoana în cauză a vrut să ofere suma de bani pentru ca polițistul să îi restituie permisului de conducere. Din anchetă a reieșit faptul că, pe 6 martie, un agent de poliție din cadr ...

Poliţist cercetat după ce a luat mită de la un deţinut

Vineri, 09 Martie 2018 07:00 | Publicat în JURIDIC
Un poliţist din cadrul IPJ Galaţi a fost plasat sub control judiciar, după ce a fost prins în flagrant în timp ce primea mită. Flagrantul a fost organizat de ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie (D.G.A.) – Serviciul Judeţean Anticorupţie (S.J.A.) Galaţi, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi. „Agentul de poliţie a fost prins în flagrant, în timp ce primea de la o persoană, suma de 500 ...

Fost şef Nuclearelectrica, mită de milioane

Marți, 06 Februarie 2018 01:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
DNA Ploieşti a dispus începerea urmăririi penale împotriva lui Pompiliu Budulan, fost director general al S.N. Nuclearelectrica SA. Acesta este acuzat că, în perioada 2009-2010, a pretins, pentru sine şi pentru partidul aflat la guvernare la acea vreme (PDL), de la două firme de software, comisioane de aproximativ trei milioane de euro. Acuzat de luare de mită, acesta a fost plasat sub control judiciar pe o durată de 60 de zile. ...

România, arătată cu degetul din cauza mitei

Joi, 23 Noiembrie 2017 10:00 | Publicat în SĂNĂTATE
Recomandările făcute României în acest an în ceea ce priveşte sistemul de sănătate se concentrează pe plăţile informale, care trebuie reduse, a declarat, luni, Angela Blanco, din partea Directoratului General pentru Sănătate şi Siguranţă Alimentară al Comisiei Europene, la dezbaterea "Patient - Centred Rountable on Working Together for Accesible Health". "De-a lungul anilor, România a primit recomandări privind multe aspecte ale sistemelor de sănătate. (...) În prezent, re ...

Medic acuzat că a cerut şi primit mită

Marți, 24 Octombrie 2017 00:03 | Publicat în JURIDIC
Un nou caz de mită în sistemul de sănătate. De data aceasta este vorba despre un medic de la Spitalul Municipal din Tecuci, care a cerut şi primit mită, de la o pacientă, suma de 500 de lei. Pacienta a sunat, însă, la Linia Telverde Anticorupţie 0800.806.806, iar ofiţerii DGA au pus la cale un flagrant. "Ofiţerii din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) - Serviciul Judeţean Anticorupţie (SJA) Galaţi, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lâng ...
Chirurgul Gheorghe Burnei, medicul acuzat că lua mită şi că făcea experimente pe copii, s-a pensionat. Informaţia apare într-un document oficial al Facultăţii de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" din Bucureşti, potrivit Digi24. În act se arată şi motivul pensionării, şi anume limita de vârstă. Primele detalii cutremurătoare din cazul Burnei au ieşit la iveală la sfârşitul anului trecut. Cazul Burnei. Şi restul e tăcere... complice - CLICK AICI ...

LUA BANI pentru a PENSIONA persoane care nu erau bolnave

Marți, 22 August 2017 00:02 | Publicat în JURIDIC
O asistentă medicală de la Cabinetul de expertiză medicală şi recuperare a capacităţii de muncă nr. 4 din cadrul Casei Judeţene de Pensii Galaţi a fost trimisă recent în judecată sub acuzaţia de luare de mită. Femeia, T.L.G., este acuzată de ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie (D.G.A.) – Serviciul Judeţean Anticorupţie (S.J.A.) Galaţi că a luat mită de 68 de ori. Ancxheta a fost efectuată de ofiţerii DGA sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe ...
Ofiţerii Direcției Generale Anticorupție (D.G.A.) - Serviciul Județean Anticorupție (S.J.A.) Galați, sub coordonarea procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați au finalizat cercetările într-un dosar de dare de mită. Este vorba despre dosarul în care C.V. a fost cercetat pentru că a încercat, de mai multe ori, să mituiască polițiștii de frontieră de la Foltești. Fapta a fost săvârșită pe data de 22 iunie 2017, când poliţişti de fron ...
Pagina 6 din 18