Apele nu s-au liniştit complet în PNL Galaţi, în urma deciziei de a o numi drept coordonator judeţean pe doamna senator Nicoleta Pauliuc, hotărâre întâmpinată de George Stângă cu o declaraţie publică de susţinere, care practic nu face decât să confirme că, în realitate, nu s-a schimbat nimic la conducerea PNL Galaţi. În consecinţă, reacţiile unor membri marcanţi ai filialei, cum ar fi dr. Paul Ichim sau fostul prefect Mihai Capră, nu au întârziat să apară, pe reţe ...
Partidul Naţional Liberal a acţionat potrivit deciziei Biroului Politic Naţional din 31 ianuarie 2024, pe care "Viaţa liberă" deja a publicat-o şi care prevedea dizolvarea conducerilor filialelor judeţene clasate pe ultimele zece locuri la europarlamentare. Astfel,  în cadrul unei ședințe a Biroului Politic Național al Partidul Național Liberal, desfăşurată luni, 12 august 2024, on line, au fost schimbaţi liderii filialelor din Bistrița-Năsăud, Dolj, Galați, Prahova, Nea ...
În comuna Liești, una dintre  cele mai mari localități din județul Galați, primarul Boț Iulian și Consiliul Local implementează proiecte cu fonduri externe și naționale de mai bine de 16 ani. Nu s-a asfaltat un metru de drumuri locale fără a se introduce rețeaua de gaze naturale, apă și canalizare (aproximativ 50 km). S-au alocat numeroase fonduri și pentru modernizarea școlilor, a bisericilor, a terenurilor de sport, a pieței, a căminului cultural, a parcurilor și a locu ...
Cam pe oriunde te poartă pașii prin Tecuci există câte un șantier, mai mare sau mai mic. Este un semn că orașul se dezvoltă continuu, iar și mai îmbucurător este că majoritatea lucrărilor sunt finanțate din fonduri nerambursabile. Este și cazul primei creșe din ultimii 35 de ani, construite de la fundație. Noua creșă este finanțată integral din fonduri nerambursabile, mai exact prin Compania Națională de Investiții, care a aprobat proiectul depus de municipalitate. Cea m ...
Deputatul George Stângă, președintele PNL Galați, a reafirmat angajamentul ferm al partidului său de a proteja capitalul românesc și de a asigura stabilitatea fiscală în țară. Acesta a subliniat că PNL va continua să sprijine cota unică de impozitare și Pilonul II de pensii, respingând orice propunere de taxe noi sau impozite progresive. „Ne angajăm ferm să protejăm capitalul românesc. Menținem cota unică și Pilonul II de pensii, asigurând stabilitate și predictibilit ...
Președintele PNL Galați, deputatul George Stângă, a declarat că PNL se afirmă drept lider în activitatea parlamentară, având o contribuție semnificativă în adoptarea de legi esențiale pentru digitalizarea serviciilor publice și combaterea traficului și consumului de droguri. Acesta a subliniat că în ultima sesiune parlamentară, Grupul Parlamentar PNL a demonstrat o activitate legislativă de excepție, inițiind și contribuind la adoptarea celor mai multe legi în aceste domen ...
În muțenia asurzitoare a conducerii PNL Galaţi, am încercat să găsim răspunsuri cu privire la rezultatele lamentabile obţinute de liberalii gălăţeni la alegerile locale şi soluţii de redresare a organizaţiei judeţene, de la unul dintre liderii de cursă lungă ai liberalismului local – Victor Paul Dobre. Membru PNL din 1991, Victor Paul Dobre a fost preşedintele organizaţiei municipale PNL Galaţi (1993-1998), apoi preşedinte al organizaţiei judeţene PNL (1998-2017), iar di ...
Ce înseamnă onoarea și mai cu seamă DEMISIA de onoare pentru un lider politic? Este PACT pentru Galați noul PNL Galați? Cine ar trebui sa răspundă pentru "performanța" lamentabilă de la alegerile locale a liberalilor gălățeni? De unde ar trebui să vină schimbarea în PNL Galați? Cine va da noul președinte al României? Sunt doar câteva dintre întrebările la care ne va răspunde, într-un interviu acordat în exclusivitate, liderul național al seniorilor liberali, Victor Paul ...
Înaintea publicării primei părți a interviului cu întâiul lider post-decembrist al filialei PNL Galați, Paul Păcuraru, i-am cerut un punct de vedere şi președintelui organizației județene PNL Galați, George Stângă, dar nu am primit nici până astăzi un răspuns.În încercarea de a descâlci ițele actualei lipse de performanță a PNL Galați, am continuat demersul inițial, cerându-i mai multe detalii lui Paul Păcuraru despre circumstanțele renașterii PNL. - Pe 26 decembr ...
Filiala gălăţeană a PNL a fost gata să explodeze imediat după alegerile locale, după ce mai mulţi membri de partid, dar şi simpli simpatizanţi cu vederi liberale au solicitat vehement demisia deputatului George Stângă de la şefie. Între timp, apele s-au mai domolit, lumea a mai plecat în vacanţă, s-a desfăşurat Campionatul European de fotbal, iar statu-quoul se pare că se va menţine până cel puţin după alegerile parlamentare.Contestatarii lui Stângă argumentează că ...
Pagina 1 din 2