Președintele Organizației Județene Galați a PSD, europarlamentarul Dan Nica susține, într-un comunicat de presă remis redacţiei, că o organizare cât mai rapidă a Comitetului Executiv Național al PSD (CEx) este cea mai bună soluție pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă partidul în acest moment. „Cred că PSD se află într-o situație deosebită datorită unor probleme de natură internă pe care doar noi putem să ni le rezolvăm. Consider că aceste probleme se d ...
Unitatea Medico-Socială de la Găneşti, care găzduieşte pacienţi cu grave probleme psihice, va fi extinsă, până la finele anului viitor. Consiliul Judeţean (CJ) va construi un nou corp spitalului, cu demisol, parter şi două etaje, care va avea o capacitate de 50 de locuri (paturi). Contractul de lucrări, estimat la peste trei milioane de euro (cu TVA) va fi lansat la licitaţie, în scurt timp, documentaţia aflându-se, la acest moment, în procedură de validare la Agenţia Naţion ...

APIA. Probleme la plata finală a subvenţiilor pentru fermieri?

Miercuri, 13 Decembrie 2017 00:03 | Publicat în Prima Pagina
Situaţia de la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA) pare să se complice la sfârşit de an, în urma licitaţiei cu scandal pentru dezvoltarea şi mentenanţa sistemului IT destinat plăţilor către fermieri. Reamintim că licitaţia de peste 21,2 milioane de euro pentru dezvoltarea şi mentenanţa sistemului IT al APIA a ajuns în instanţă, după ce Siveco a dat în judecată APIA, la jumătatea lunii noiembrie, pentru că oferta companiei IT a fost exclusă de la ...

Problemele celor mici vor fi soluţionate de Avocatul Copilului

Duminică, 15 Octombrie 2017 09:00 | Publicat în JURIDIC
Guvernul a aprobat, în şedinţa de săptămâna aceasta, înfiinţarea Avocatului Copilului, ca structură distinctă în cadrul instituţiei Avocatul Poporului, care se va ocupa exclusiv de protecţia drepturilor copilului. Astfel, proiectul de lege adoptat de Executiv modifică şi completează Legea nr. 35/1997, privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatului Poporului, şi le dă posibilitatea copiilor să facă plângeri direct la Avocatului Copilului. Până acum, problema ...

Balonări frecvente, probleme cu fierea

Sâmbătă, 05 August 2017 06:00 | Publicat în SĂNĂTATE
De cele mai multe ori când bila este dată peste cap, te poţi confrunta cu senzaţia de balonare sau chiar cu indigestia. În acest caz, este recomandată utilizarea cărbunelui medicinal, un supliment natural care va elimina gazele din intestine. Atunci când este afectată bila şi mănânci alimente bogate în grăsimi, digerarea acestora poate fi îngreunată, confruntându-te astfel cu o toleranţă redusă la alimentele cu un conţinut caloric mărit. ...

La Cuca, perspectivele au rămas cât nuca (FOTO)

Miercuri, 12 Iulie 2017 12:00 | Publicat în SATUL
Cuca, o comună din judeţul Galaţi, situată la aproximativ 40 de kilometri de oraş, pare, la prima vedere, una îngrijită, modernizată şi cu străzi asfaltate şi bine puse la punct. Realitatea este însă cu totul alta. În cadrul vizitei noastre am dorit să aflăm mai multe despre comună chiar de la primarul acesteia, Vlad Mihăiţă, însă acesta a refuzat să discute cu noi, preferând să nu ofere nicio declaraţie despre localitatea pe care o conduce. Localitate de altfel mărici ...
În Micro 20, situaţia a rămas cam la fel de la ultima noastră vizită. Din păcate nu s-au schimbat prea multe, ba din contră lucrurile s-au agravat. Cititorii veniţi la întâlnirea cu noi s-au arătat foarte nemulţumiţi de starea în care se află cartierul lor. Printre problemele pe care aceştia le-au ridicat s-au numărat lipsa locurilor de parcare, drumurile proaste, pline de gropi, pe care Primăria a promis că le repară şi câinii vagabonzi, care sunt practic nelipsiţi de pe ...

„Marile frământări din PSD, o petardă”

Sâmbătă, 10 Iunie 2017 07:30 | Publicat în EVENIMENT
Tensiunile din PSD, intens dezbătute de mass-media în ultima perioadă, sunt de fapt „petarde” confecţionate de social-democraţi pentru a deturna atenţia de la problemele majore cu care se confruntă România. „Mă distrează dezbaterile referitoare la marile frământări din partidul de guvernământ, cine pe cine vrea să schimbe, cine cu cine nu se mai înţelege; după părerea mea sunt petarde menite să distragă atenţia de la faptul că guvernarea nu merge, că economia nu me ...
Aproximativ 100 de ONG-uri şi personalităţi publice au lansat platforma „Respect”, care îşi propune oprirea modificării Constituţiei „într-un mod care restrânge drepturile şi libertăţile fundamentale”, prin redefinirea familiei. „România se află într-un moment de cotitură şi riscă să se angajeze pe calea autoritarismului, dacă nu acţionăm pentru respectarea drepturilor şi libertăţilor tuturor cetăţenilor. Riscul provine, în primul rând, din iniţiativa de ...

La Galați, din nou, PROBLEME cu cardurile de sănătate

Marți, 06 Iunie 2017 00:00 | Publicat în EVENIMENT
Toată săptămâna trecută, gălăţenii au avut probleme cu cardul de sănătate, sistemul informatic fiind indisponibil din cauza unor chestiuni tehnice, care au dat mari bătăi de cap medicilor. Nu e prima dată când se întâmplă acest lucru şi, probabil, nu va fi nici ultima. Practic, defecţiuni ale sistemului apar frecvent, afectând, astfel, viaţa pacienţilor. Mai ales cei în vârstă se plâng de faptul că nu reuşesc să beneficieze de reţete compensate şi, pentru că nu au ...
Pagina 8 din 18