(uite-aşa, către americanul Eric Hamilton!)
Din colecţia "Poezii în stare de sobrietate"
stau aşa cu inima-ntr-o parte
şi mă uit la cer şi înţeleg
ce se petrecea la începuturi
când ştiam descântecul de melc
şi gândeam mai repede la tine
uite-aşa cu capul pe genunchi
şi era frumoasă supărarea
genelor în formă de triunghi
stau aşa clepsidră fără vreme
şi statuie fără timp şi rost
dar aud cum hohoteşte viaţa
sub dispreţul preţului de cost
şi încet-încet mi-aduc aminte
ce scriam cu degetul pe drum…
draga mea cutie de vioară
draga mea sticluţă de parfum