Fără simbrie, fără rost şi fără cherem (carpe diem)

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Moto: "sau doi egal cu patru. altă sferă

            limită de. ori nu. fără adresă.

            urma luminii peste. Frontieră

            abandonată-n propria-i viteză."

                                         (anonim folk)

 

În trecut e viitorul cel pe care am uitat

să-l observ, să-l gust, să-l chinui, să-l aud...uite, acum

e târziu să-l chem încoace, la trăit, la dans, la stat...

pot să-l chem...şi, dacă vine şi mă-ntreabă de uium?

ce să-i dau când mi-i prezentul numărat şi foarte scurt?

când pleoapele-s cortine gata de cel gong final

şi când mâine-i fără şanse, plin cu vârf de alt trecut?

când ascult ultima Parcă hohotind şi în ce hal

dă din foarfece...nu-i bine, nu-i mai bine să nu-l chem,

să mă uit (fără simbrie, fără rost, fără cherem)

cum îşi dă văzduhul duhul, cum rămâne fără zbor

şi se umple cu trecutul ultimului viitor?

 

Nu-i mai bine să-ntorc ceasul pân-ajung la început,

nu-i mai bine să-ntorc foaia-n timpul primului cuvânt

şi să strig...numai atuncea aş putea să strig temut:

niciodată, ieri sau mâine...doar acum "sânt cel ce sânt"!?

Citit 8956 ori Ultima modificare Marți, 14 Mai 2013 15:46

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.