Văd pe stradă şi mă doare/ o căţea cu trei picioare...
uite-o, merge...lumea vede/ cum se ţine de perete
şi s-opreşte şi se-ndoaie.../ au călcat-o trei tramvaie
când căta s-aducă oase/ pentru fiicele frumoase,
pentru fiii ţintă-n frunte.../ toţi cu zilele mărunte,
toţi şi toate fără şanse.../ numai dacă vrea să-i lase
(vatmanul cu mintea creaţă)/ să înghită nişte viaţă
măcar cât încă nu moare/ mama lor cu trei picioare!
Şi aud şi văd pe stradă/ cum căţeaua nu e toată...
după resturi, zi şi noapte,/ să adune-un pic de lapte
şi să duc-un strop de vlagă/ la mărunţii din desagă,
dintre scheunat şi ploaie,/ dintre suflet şi tramvaie...
şi să sugă şi să crească/ (printre cei cu mintea iască)
până când or să înveţe/ câte lacrimi şi tristeţe
n-ochii celei care poate/ pentru ei, albi/negri şapte...
şi-ntru slava celei care-i/ mama lor cu trei picioare!
