Dacă te duci la Cer să ceri/ formule, fapte şi păreri
despre Pământ, nu întreba/ cine-a mâncat Lumina mea,
nu întreba cine-a zvârlit/ atâta Eu în Infinit,
cine-a născut şi a lăsat (de capul lui) Em/Ce/Pătrat
să zic-aşa, universând:/ "sânt cel ce sânt, sânt cel ce sânt,
Eu hotărăsc, voi nu sunteţi/ decât o sumă de pereţi
şi vă cruciţi şi căutaţi/ (la sfinţi rotunzi, la zei pătraţi)
locuri de veci în Paradis, mere din mărul Interzis!"
Dacă te duci la Cer, să nu-ţi/ treacă (de dor) să mai săruţi
steaua din care a rămas/ ochiul di/stins al unui ceas
fără-nainte şi-napoi.../ mai bine-i spui că amândoi
ne-am îndoit până-n pământ,/ am scris pe uşă "câine blând",
am scris pe Rai, am scris pe Iad/ "fugiţi, păcatul a-nviat,
degeaba vă tot înclinaţi/ la zei rotunzi, la sfinţi pătraţi...
rostiţi, nemuritori de rând: sânt cel ce sânt, sânt cel ce sânt!"
(să-i spui şi Cerului la fel, dacă te duci tocmai la el:
"eşti cel ce eşti...abandonat/ acasă la Em/Ce/Pătrat!"
