VINE IARNA PESTE MINE CU ŞENILE DE ZĂPADĂ,
mi se-nfige-n frunte crucea subţiindu-se de ploi –
am trecut de primul viscol care-a vrut să mă revadă,
şi am auzit strigându-şi teiul frunza înapoi !!!
lunecărilor de sănii le sunt îngerul aproape,
oameni cu veşminte albe văd iubindu-se în ger –
viscolul m-ademeneşte, simt că nu mă mai încape
haina mea rămasă nouă de pe vremea lui Homer !!!
rătăcesc printre troiene, ochii-mi caută în urmă
tot ce am uitat Acolo şi Atuncea şi Oricând –
nu găsesc decât Absenţa care scurmă, scurmă, scurmă
şi mi-alungă de la Capăt raza Lunii tremurând !!!
vine timpul şi răstimpul să mă-ntrebe întrebare:
viaţa este o Greşeală ???...moartea este o Erată...??? –
ce mi-i cald de-atâta viscol – hoţ nebun de respirare –
TRECE IARNA PESTE MINE CU ŞENILE DE ZĂPADĂ !!!
PE/TRECERE...în ALB (la mormântul poetului Nichita Stănescu) Scris de Ion Zimbru
