m-am întâlnit cu moartea mea/ şi suspina că nu mai poate –
stătea pe gânduri şi cerşea – / DOAMNE, ce moarte cumsecade !!!
cerşea de dragoste şi dor,/ cerşea de foame şi de sete –
şi – când i-am spus că eu nu mor – / s-a pus cu faţa la perete
şi-a început să plângă mult,/ ca orice moarte serioasă !!!
şi – să nu creadă că n-ascult,/ că nu mi-i milă, că nu-mi pasă –
am început să plâng şi eu/ cu vorbe calde şi aproape
de umăru-i bătrân şi greu,/ de fruntea-i tristă şi de pleoape !!!
ce simplu-i să te aciuezi,/ să plângi cu moartea laolaltă,
s-o ţii de mână şi să crezi/ că lumea ASTA e CEALALTĂ,
că sunteţi doi şi că veţi fi/ până atunci – cum scrie-n carte –
când VIAŢA ne va despărţi – / ş-om fi străini...ş-om fi departe !!!
CUM SCRIE LA CARTE (psalmul paradoxului postum) Scris de Ion Zimbru
