MOLDOVA (pentru poetul Anton Stanciu - La Mulţi Ani!)

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Moto:
„nu-l mai plângeţi pe acela/ care vecinic singur nu-i,
plângeţi-l pe cel ce n-are/ moartea şi moldova lui”
                                                         (Cezar Ivănescu)

în moldova poeziei/ ziua-i cât o săptămână
mor poeţii în picioare/ sprijinindu-se de lună

noaptea doare ca o rană/ visul prinţului levant
în păduri necunoscute/ mor mistreţi de diamant

face-s-ar ca mâine astăzi/ duminica viitoare
în moldova explodează/ ouă de privighetoare

se aglomerează lacrimi/ între cer şi infinit
orbul mângâie distanţa/ de la pâine la cuţit

(Din colecţia "Cele mai frumoase poezii rămase tablou")

Citit 9338 ori Ultima modificare Joi, 16 Ianuarie 2020 17:24

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.