ce să scriu cireşelor amare/ din livada fără pasul ei ???
ce să scriu când poamele-i duc dorul/ şi se suie în salcâmi şi-n tei
şi o strigă, însă ea n-aude,/ că-i plecată-n jos, de mult, de-atunci,
când cireşul era mic şi singur/ şi făcea privighetori şi cuci
şi o aştepta să se întoarcă,/ dacă nu degrabă, mai târziu,
când se coc cireşele amare,/ să-mi şoptească ce şi cum să scriu ???
e târziu...nu crede că mai vine/ să citească ce i-am scris aşa:
fără păsări, muguri, flori şi frunze,/ fără să-l mai cate cineva !!!
nici o vorbă nu-şi mai poate spune,/ s-o trimită după ea, pe vânt,
nu mai face umbră, nu mai ştie/ nici măcar să zică: nu mai sunt,
stau bătrân la gardul de nuiele !!!/ – într-o zi, cireşul ei amar
a căzut sub trăsnetul securii,/ cestui timp strâmb, tâmp şi ordinar !!!
(Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou”)
