Câteva propoziţii simple (şi tu)

Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Moto: "în toamna asta nu mai plec de-acasă./ nici o plecare nu mai are preţ./ rămân să-ţi mângâi umbra de mireasă./ şi să-ţi păzesc iubirea de îngheţ." (Iolanda Cremene)

Au fugit câinii din lanţuri, toamna s-a-ngropat de vie,
sfântul tremură-n biserici, ninge în autobuz,
pe maidanul cu gunoaie s-a pierdut o jucărie,
nu ştiu unde-mi sunt bocancii... şi tu încă n-ai ajuns!

Bate-o pasăre-n fereastră, parcă bate-a sărăcie
şi-mi refuză rugămintea, strigătul fără cusur...
pe maidanul cu gunoaie a murit o jucărie,
câinii mi-au mâncat bocancii... şi tu încă nevermore!

(Din colecţia "Poezii rămase tablou")

Citit 19102 ori Ultima modificare Vineri, 22 Mai 2020 19:08

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.