ATUNCI şi ACUM [psalm-prohod al candorii uitate]

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

pe marginea dinspre-nceput/ a drăgostirii noastre sfinte
stăteam încet, fără să ştiu/ nici înapoi, nici înainte,
fără să pot a te-ntreba/ măcar ceva despre tăcere,
despre ce nalt sau ce adânc/ e punctul nostru de vedere -
or, dac-o fi să mă primeşti/ în flăcărarea ta curată,
cum să (nu) plâng şi cum să fac/ să nu se stingă niciodată

apoi, cu sufletu-n istov/ de-atâta râvnă şi ispită,
ciupeam pandora-n geamul tău/ şi te rugam să se deschidă
măcar o clipă, dinadins,/ poate se poate ce se poate
când o DOIME dă în foc/ şi fuge din ETERNITATE -
şi-acuma stă ca un păcat/ zvârlit de viu printre morminte,
pe marginea dinspre sfârşit/ a drăgostirii noastre sfinte

Citit 12608 ori Ultima modificare Miercuri, 06 Ianuarie 2021 16:48

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.