Şi te rog frumos: fii atentă, fii foarte atentă
şi spune-le (şi celor buni, şi celor răi)
cel mai frumos psalm din adâncul
şi din candoarea şi din înaltul ochilor tăi!
Spune-le să fie atenţi şi să aibă totdeauna
răbdare în faţa icoanei de unde
se aude şi se vede Maria murmurând
des/cântecul de leagăn al primei secunde!
Spune-le să aducă închinăciune şi ofrandă
celui cu pace şi iubire peste tot
ne/cunoscutul acestei lumi osândite
la pogorâre (deopotrivă) din dor şi din rod!
Spune fiecăruia să fie totdeauna aproapele
celuilalt...şi să asculte şi să pătrundă
şi să priceapă şi să propovăduiască
taina din fiecare Marie, din fiecare secundă!
Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” Cel mai frumos Psalm (pentru Maria Ciuraru – La Mulți Ani!) Scris de Ion Zimbru
