Pe marginea drumului
dintre sfârşitul Copilăriei şi începutul Uitării,
iată-l, stă bătrân şi singur,
înfrânt şi colbuit şi hâţânat de Timp şi de Vreme!
Alăturea,
doar o Fântână părăsită îşi scârţâie Cumpăna
şi-i mângâie Tristeţea cu amintirea Apei din care am băut
când ne jucam dimpreună, până la capătul Lumii!
Cu lăcrămare pe obraz,
mă apropii de marginea drumului -
în braţul stâng port Rana incurabilă a Trecutului,
iar în braţul drept
ţin ultimul trofeu: Cutia neagră a Deşertăciunii!
Printre pietre şi păsări uscate,
mă apropii... şi stau... şi silabisesc Şapte Cuvinte:
iartă-mă, iartă-mă,
dragul şi bietul meu ŞOTRON!
Din colecţia "Cele mai frumoase poezii rămase tablou" ȘAPTE CUVINTE (de/spre ultimul trofeu) Scris de Ion Zimbru
Mai multe din această categorie:
