Maria s-a mutat într-o Dimineaţă,
fără să lase în urmă nici măcar un adio.
M-am trezit Singur, în odaia plină cu Poezii.
N-aş fi lăsat-o să plece şi i-aş fi spus: de ce pleci, Mario?
Am alergat încolo şi încoace, înainte şi înapoi.
Şi am strigat-o şi am căutat-o cu gândul că poate o ajung
şi ne întoarcem sau continuăm drumul amândoi,
însă nu mi-a răspuns şi nu am aflat-o Nicăieri
între Soare-răsare şi Soare-apune,
între Cer şi Pământ, între Blestem şi Rugăciune,
nici măcar unde se termină Realitatea şi începe Visătoria.
Şi mă tot întreb:
oare voi găsi vreodată Dimineaţa în care s-a mutat Maria?
Din colecţia "Cele mai frumoase poezii rămase tablou" SINGUR (II) (de/spre Maria) Scris de Ion Zimbru
Mai multe din această categorie:
