DE/MERS în PUSTIU (carpe diem)

DE/MERS în PUSTIU (carpe diem)
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Din colecția "Cele mai clare poezii rămase tablou"

(!) și mergem, şi iar mergem, şi mult ni se mai pare
pân-unde vrem s-ajungem, şi nu am stat, am mers –
am mers fără tăgadă, n-am mers (la întâmplare)
pe cale, prin idee, prin vis şi prin demers (!)
 
(!) și mergem...nu se vede nici capătul din spate,
nici capătul faţă...!...o fi de ne/ajuns?
ori (n)-am plecat, dar credem cum/că acestea toate
ş-acele toate strânse-s în alt fel de ASCUNS?
 
(!) ori Creierul cel Mare...(cu jururi ne/văzute,
ne/spuse)...stă-n plus/minus, n-acest Acum/Aici,
şi ne arat-ascunsul şi genele-(i) umplute
cu tot ce (nu) s-ascunde în creiere mai Mici (?)
 
(!) și mergem, şi iar mergem...! – cum ştie să încapă
acest Noian n-atâta devastatoare pripă?! –
ajungem?! şi n-ajungem?! târziu-i? ori degrabă?
fiţi liniştiţi şi harnici, zâmbiţi: sunteţi în CLIPĂ (!)

Divina Tragedia, Colecție
NEC PLUS ULTRA, Colecție

Citit 6304 ori Ultima modificare Duminică, 30 Iunie 2024 16:24

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.