Este frumos...dar mâine-i mai frumos
decât a fost întotdeauna, doamnă!
Te rog din taină, din adânc şi nalt,
spune ce-nseamnă, dacă mai înseamnă,
să stai o viaţă-n margine de drum,
cu capul pe genunchi, cu gându-n zare,
şi să aştepţi tot ce-ai de aşteptat
precum o monastire-ntâmplătoare,
să crezi că vine-ncet şi sigur când
ai rouă-n ochi...şi-n suflet ai candoare!?
Este frumos...dar mâine-i mai frumos
de-a lungul şi de-a latul veşniciei,
fiindcă poţi şi vrei şi ştii şi-auzi
şi vezi minunea-n sus(uri) cât de vie-i,
şi-n jos(uri), şi-mprejur, şi peste tot!
Ascultă, aşadar: ai grijă, doamnă,
fii simplă monastire până când –
când relativ: nu cere, nu condamnă,
doar vrea să-i spui: adâncu-acesta nalt
ce mai înseamnă, dacă mai înseamnă!?
Din colecția „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” FRUMOS (psalmul imprevizibilității absolute) Scris de Ion Zimbru
Etichetat cu
Mai multe din această categorie:
