Bolovanii biciului divin (moldo/pastel fără capăt)

Scris de Ion Zimbru

Miercuri, 26 Iunie 2013 00:00

E frumos prin transilvanii...(depărtarea mă ucide...
un departe mai departe decât oricare departe
minunat şi-nchis)...moldovo, haide, vino şi deschide,
mă ucide moldo/dorul, parcă-i botezat de moarte!...
 
E frumos prin transilvanii...însă, iată, peste toată
prea/sfinţirea lor s-aude cum trosneşte, cum de/scrie
sânge pe cuvânt, pe apă şi-n văzduh...alt fel de roată
pe pământuri...ce pământuri!...multe, pline cu sicrie!
 
E frumos prin transilvanii...dar moldova-i mai înaltă,
mai adâncă în blândeţea care vine de la şcoală,
care vine de acasă, care vine şi din altă
mamă/timp şi mamă/vreme, mamă/dor şi catedrală!
 
Cine, oare, din moldova...(când a curs în transilvanii
sânge de topor, de coasă, de cruzime hun/nomadă)...
nu a dat în lacrimi, cine nu sfărâmă bolovanii
"biciului divin"...cu grijă, cu alt fel de moldo/roată?!
 
E frumos prin transilvanii...însă doar moldova ţine
toate porţile deschise...(şi la turte şi la mere)...
tace când o mai înţeapă foaie verde nu ştiu cine,
cată peste sus şi cheamă: hai...la moldo/revedere!