alinare, alinare.../ ai la piept nu-mă-uitare,
ai în ochi cea mai aleasă/ floare crizantemireasă!
alinare, alinarea/ îmi usucă depărtarea,
îmi vesteşte învierea.../ vezi cum vine-apropierea?
vezi cât de frumoasă-i pânda/ şi ce dulce e osânda
când cad frunze peste lire/ lacrimi de crizantemire?
Ce splendoare, alinare.../ cum să n-am nu-te-uitare?
cine te alintă, oare,/ doamna mea alintătoare?
hai, alină-mă, alină,/ cât mai am pe ochi lumină!
Doamnă lungă alinare,/ vrei să-mi fii cerneală, oare?
şi să scriu, să scriu cu tine.../ foaie verde mărăcine,
doamne, ce frumoasă floare/ pe alături de cărare...
chiar de-nţeapă, alint are.../ alintare, alinare!
Cât mai am pe ochi lumină (despre alinare) Scris de Ion Zimbru
Mai multe din această categorie:
