Enorm încins, indiferent şi rece,
bolnav de Sine şi imun la toate,
plin-ochi cu Tot şi cu Nimic...păzeşte
rotunduri unse cu Eternitate!
Nici nu te-aştepţi când vine şi deschide
porţi după care se donează sânge
şi după care-(n scutece) Enormul
caută lapte, gângureşte, plânge!
Creşte romantic, cere în Aortă
albastru-nobil, verde-iov...subscrie
perfect şi cinic, leagănă flegmatic
şi zvârle-n Viu şi-n Mort cu insomnie!
Umblă plin-ochi cu paralele strâmbe,
re/face-n gol galacto/tarantule,
mănâncă sarabande şi capricii
ne/muritoare-n silnice pendule!
Acest enorm indiferent şi rece
nici nu te-aştepţi când pleacă şi închide...
atunci să vezi ce fel de sânge-i trece
prin marile Celeste Carotide!
Stă sprijinit în perpendiculare
cu Demiurgu-n dez/acorduri grave...
pune big-bang în Ou, Ne/mărginirii,
suflă-n Neant şi dă autografe!
Marile Celeste Carotide (autografe) Scris de Ion Zimbru

Ion Zimbru
Articole recente - Ion Zimbru
INEFABILUL PROFESIONIST (I) CATHARSIS (mic... tratat de apropiere) MĂRTURISANIE MOTANUL GALBEN (mi-au! şi miau!) CINEL! CINEL!
Mai multe din această categorie: