Moto: "Hai, femeie, pune de cafeauă,/ pune de alint, pune dulceaţă,/ pune cald la streşini şi la steauă, pune...spune bună dimineaţă!// Pune cald la streşini, să nu moară/ păsările cele-a Nimănuia,/ cele cu Lăuntrul în Afară!.../ Cine-o să ne cânte Aleluia?!" (anonim folk)
Hai...(femeie-patimă şi dragă)...
suie-te în sanie şi hai...
hai să (ne) umblăm prin promoroacă
până când mirarea dă în cai,
până când (ne)-om fi cu sânge rece
şi statui de gheaţă, până când
vine primăvara şi culege
ultima Doime pe pământ!
Hai...(femeie)...simplă simfonie
pentru promoroacă şi pian...
sub zăpadă nimenea nu ştie
care-i drumul si(n)gur spre liman...
nimenea nu şti, toţi întreabă,
nimeni nu le spune...doar noi ştim:
tu - Ierusalimă...(fără grabă)...
eu - (încet-încet)...Ierusalim!
Poem pentru pian şi promoroacă (în Zi becar major încet) Scris de Ion Zimbru

Ion Zimbru
Articole recente - Ion Zimbru
Două zile cu Maria la cules (IV) Din colecţia „Cele mai triste poezii rămase tablou” ULTIMA ÎNFLORIRE (la mormântul doamnei Dida Budacu – Respect!) Două zile cu Maria la cules (II) Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” ABANDON (stare de zi pe unitate) Două zile cu Maria la cules (I)
Mai multe din această categorie: