Moto: "deschide tot, deschide tot!/ nimic să nu rămână-nchis!.../ râvnesc, adulmec şi aştept/ tot ce ai zis şi-ai interzis!" (anonim folk)
De unde vii?!...tocmai de-acolo vii
şi-ajungi mereu, ajungi fără să mergi...
nu zici nimic, se vede numai umbra
numelui tău, de parcă nişte vergi
vibrează n-întuneric, şi-n neant,
şi-n rostogolul dezmierdat drept sfânt,
silabisindu-şi sinea şi răbdarea
pentru cei trişti ai morilor de vânt!
Şi unde pleci?!...tocmai acolo pleci
şi-ajungi mereu, dar fără să te-ntorci...
nu zici nimic, s-aude numai glasul
numelui tău, de parcă nişte orgi
adună-n goluri plâns şi râs şi tot
ce-i dat precar şi trainic...şi, curgând,
transformă-n cvarte, cvinte şi octave
triumful trist al morilor de vânt!
Triumful trist al morilor de vânt (în numele Luminii) Scris de Ion Zimbru

Ion Zimbru
Articole recente - Ion Zimbru
Două zile cu Maria la cules (IV) Din colecţia „Cele mai triste poezii rămase tablou” ULTIMA ÎNFLORIRE (la mormântul doamnei Dida Budacu – Respect!) Două zile cu Maria la cules (II) Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” ABANDON (stare de zi pe unitate) Două zile cu Maria la cules (I)
Mai multe din această categorie: