Se-ntoarce mama... uite, se întoarce,
s-apropie de-asupra chiar acum,
îşi face semnul crucii şi coboară
din zările desenelor de fum!
Şi stă, şi stă la poartă... (biata mamă!)...
şi caută-nainte şi-napoi,
în sus şi-n jos, încolo şi încoace,
de parcă nimeni n-ar mai fi la noi!
Intră n-ogradă, umblă prin grădină,
prin gânduri... stă pe prispă cum atunci,
şi strigă, blândă, unsprezece nume,
la cină, la iubire, la porunci!
Strigă o dată, strigă înc-o dată...
şi auzim, şi mergem toţi, pe rând,
cu mâinile întinse în tăcere
de lăcrămări spre cer şi spre pământ!
Ochi mulţi, vorbe puţine... mama spune
că-i bine, şi noi credem că nu-i rău
cât stă n-adâncul sufletelor noastre,
cât stăm în naltul sufletului său!
Şi o strigăm cu toţii, fiecare,
cum şi atunci... (n-acel mereu acum!)...
Şi pleacă mama... uite, se ridică
spre zările desenelor de fum!
Zece porunci şi unsprezece copii (întru memoria mamei Măriuca Boza) Scris de Ion Zimbru
Mai multe din această categorie:
