Vino încet!…vino încet!…/ în mărul dinspre Nazareth,
mugurii stau în sinea lor/ şi te aşteaptă până vor
vedea tocmai de mult că vii…/ şi-or da-n Florii, şi-or da-n Florii!
Şi-or da-n Florii, şi-n frunze-or da/ din ochii lor în Calea ta
cel gând…(mereu acelaşi Gând)…/ precum în Cer şi pe Pământ…
cel dor…(mereu acelaşi Dor)…/ uşor la greu, greu la uşor…
nu te grăbi, Plecarea mea!…/ nu te grăbi, Sosirea mea!…
Oare de ce să te grăbeşti,/ Fecioar-a Limbii Româneşti,
când mărul dinspre Nazareth/ stă fără Timp şi foarte-ncet,
şi face poame pentru toţi?…/ ştiu că şi vrei, ştiu că şi poţi
să crezi puţin când e prea mult,/ să crezi mai mult când te ascult,
Sosirea mea (de tot) că vii…/ (să dea-n Florii, să dea-n Florii)…
fără de care umbra ta/ nu ar mai fi, Plecarea mea!
