Mă simt pustiu...şi te împiedici/ de pragul sufletului meu
când vezi că n-are nici o noimă/ şi nici un pic de Dumnezeu!...
Mă simt pustiu...nu mă aşteaptă/ nici un plecat, nici un venit,
nu mă mai strigă măcar nimeni/ să-mi dea oleacă de chibrit,
să-mi dea un seu de lumânare,/ poate mai văd pe unde merg...
poate mă vezi şi tu, iubito,/ străpuns de raza unui cerc!
Ştii, cercul cel de altădată,/ care umbla prin visul meu
lăsat pe drum când lăcomia/ l-a fugărit pe Dumnezeu!...
Ştii, cercul cel fără de număr,/ fără-nceput, fără sfârşit,
e trist, acum, nu are vlagă/ şi n-are nici măcar chibrit,
să-(mi) facă foc la toate cele/ care mai sunt şi care nu-s...
să vezi, iubito, cum începe/ nimic în plus, nimic în plus...!
